Campanie filantropică sprijinită de parohia „Sf. Trei Ierarhi” din Suceava

Credincioșii din parohia „Sf. Trei Ierarhi” din Suceava vor sprijini în perioada Postului Mare desfășurarea Campaniei „Alături de voi”, informează Ediția de Moldova a „Ziarului Lumina”. Prin intermediul acestei acțiuni filantropice, persoane de toate vârstele din instituții de protecție socială sau spitale vor primi alimente și îmbrăcăminte.

Parohia „Sf. Trei Ierarhi” din Suceava a organizat, în perioada 20-21 februarie 2010, prima etapă a Campaniei „Alături de voi” în mai multe așezăminte spitalicești și sociale din județul Suceava. Acțiunea, inițiată de pr. paroh Dragoș Buta, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a avut loc pentru prima dată anul trecut, tot în Postul Mare. Atunci, Comitetul parohial de la Biserica „Sf. Trei Ierarhi” s-a deplasat la Școala Specială nr. 5 Burdujeni, pentru a oferi celor 140 de copii instituționalizați alimente și îmbrăcăminte. În urmă cu două zile, pr. paroh Dragoș Buta alături de reprezentanți ai Comitetului parohial au distribuit alimente pentru 14 copii cu dizabilități de la Casa de tip familial pentru copilul cu dizabilități Adâncata și 100 de farfurii, 100 de căni, 100 de linguri, 50 de lenjerii, îmbrăcăminte și alimente pentru cei 100 de bolnavi de la Spitalul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Vârfu Câmpului. „Ajunși într-una din cele mai frumoase perioade din viața creștinului ortodox, cea a Postului Mare, cu binecuvântarea părintelui paroh Dragoș Buta, Comitetul parohiei «Sfinții Trei Ierarhi» Suceava a reluat campania «Alături de voi». Întăriți de porunca: «Dacă postești, îmbracă pe cel gol, hrănește pe cel flămând și întinde mâinile tale spre ajutorarea săracilor», creștinii din parohie, și nu numai, au răspuns apelului preotului și au adus îmbrăcăminte, lenjerie, veselă și alimente pentru cei aflați în nevoi. Cu ajutorul celor milostivi, campania va continua și în săptămânile următoare, când ne vom deplasa la Casele de tip familial pentru copilul cu dizabilități Mihoveni și Șcheia, la persoanele vârstnice de la Bogdănești, la copiii bolnavi neuropsihic de la Ionășeni și la bolnavii de la Sasca Mică”, a declarat Mihaela Tipa, membru al Comitetului parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Suceava.

Comentarii Facebook


Știri recente