Campanie de informare în cadrul Proiectului SOCIAL

Campania de informare care se desfășoară în Proiectul „SOCIAL – Strategia de ocupare și calificare prin învățare și activități pentru libertate” a ajuns și în Episcopia Alexandriei și Teleormanului.

În acest sens, marți, 04.12.2012, la Alexandria, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, s-a desfășurat un nou eveniment de informare din cadrul campaniei, cu scopul de a prezenta modele de bună practică pentru reintegrarea foștilor deținuți și de a promova activitățile specifice derulate pentru economia socială, cu ilustrarea modelului întreprinderilor sociale ce vor fi înființate în proiect.

În timpul întâlnirii s-au abordat teme diverse, participanții primind informații cu privire la: prezentarea proiectului SOCIAL, prezentarea Punctelor de Informare și Sprijin și a Rețelelor de Suport pentru Economia Socială dezvoltate la Craiova și Timișoara, prezentarea conceptelor de economie socială și a planurilor de dezvoltare a întreprinderilor sociale din proiect, prezentarea strategiilor de marketing ale întreprinderilor sociale, modele de bună practică în lucrul cu persoane liberate din sistemul de detenție.

Prezentările și răspunsurile la întrebări au fost oferite de către Pr. Ciprian Ioniță din echipa de proiect a Federației Filantropia și Doina Iordache din partea echipei Patriarhiei Române.

Fiind într-o zonă afectată de lipsa locurilor de muncă și a resurselor, cei prezenți au manifestat un interes deosebit pentru posibilitățile pe care le dă economia socială în ceea ce privește valorificarea potențialului local de forță de muncă neocupată sau slab calificată, în scopul consolidării stabilității social-economice a comunităților.

Majoritatea celor prezenți au apreciat modelele prezentate și au dorit să știe care este stadiul dezbaterii cu privire la legislația în domeniul economiei sociale, ce facilități economice ar putea fi acordate acestui tip de întreprinderi și care ar fi cea mai potrivită formă juridică de constituire a unei astfel de entități, după cum ne-a menționat Pr. Cons. Patriarhal Dorel Moțoc, secretarul Federației Filantropia.

De asemenea, deosebit de apreciat a fost modelul folosit pentru susținerea inițiativelor prin rețele în care să fie implicați toți actorii sociali relevanți și puncte de informare și sprijin.

Proiectul „SOCIAL – Strategia de ocupare și calificare prin învățare și activități pentru libertate” este un proiect strategic implementat de către Administrația Națională a Penitenciarelor în parteneriat cu Federația Filantropia, Patriarhia Română și o serie de instituții de profil din Italia,fiind co-finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) Axa prioritară 6 – „Promovarea incluziunii sociale” Domeniul major de intervenție 6.1 „Dezvoltarea economiei sociale” Proiect POSDRU/69/6.1/S/32801.

Comentarii Facebook


Știri recente