Campanie de informare asupra tuberculozei in mediul rural

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iasi impreuna cu Fundatia ‘Samarineanul Milostiv’ va organiza, incepand din luna iunie, un program de sensibilizare si educare a opiniei publice din mediul rural asupra Tuberculozei.

Prea Cucernicul Parinte, Dumitru Paduraru, preot de caritate in cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Iasi si directorul fundatiei ‘Samarineanul Milostiv’ a declarat ca programul ‘Nu fi naiv, tuberculoza nu iarta’ se va desfasura atat in dispensarele comunale, cat si in primariile si bisericile din localitatile vizate: ‘Acest program de impartire a pliantelor si de scurte informari asupra tuberculozei in fata populatiei vor fi tinute atat in scoli si dispensarele comunale medicale, cat si la primarii si la parohii. Vom imparti si pliante. Unde este necesara prezenta, vom fi acolo prezenti intr-o duminica sau sarbatoare si, la sfarsitul slujbei, vom vorbi oamenilor, celor care vor fi in biserica, despre ce inseamna tuberculoza, care sunt simptomele si cum trebuiesc sa fie tratate. Mergem impreuna cu un medic care va explica mult mai pe larg aceste lucruri.’

Directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Iasi, Traian Mihaiescu a declarat ca a initiat aceasta campanie deoarece foarte multi oameni nu constientizeaza riscul imbolnavirii de tuberculoza. Traian Mihaiescu a mai precizat ca la Iasi numarul bolnavilor de tuberculoza depaseste numarul bolnavilor din Austria.

Comentarii Facebook


Știri recente