CĂLUGĂRIE ÎN MĂNĂSTIRE ȘI CUNUNIE ÎN PAROHIE: Comunicat de presă privind oficierea Tainei Sfântului Botez și a Tainei Cununiei în mânăstiri

Arhiepiscopia Bucureștilor ne informează că: Oficierea Tainei Sfântului Botez și a Tainei Cununiei în mânăstiri trebuie tratată sub aspect pastoral-sacramental și nu financiar, cum se întâmplă uneori, din cauza duhului de secularizare, care pătrunde și în comunitățile monahale.

Taina cununiei creează o legătură aparte între familia care se întemeiază și comunitatea din care provine și în mijlocul căreia se formează, cu semnificative implicații duhovnicești-sacramentale. În acest sens, după cum tunderea în monahism sau călugăria înseamnă intrarea unei persoane în comunitatea monahală, aceasta săvârșindu-se doar în mânăstire, nu în parohie, tot așa cununia înseamnă intrarea noului cuplu (bărbat și femeie) în viața unei comunități euharistice parohiale, care este mediul normal de creștere spirituală și de participare duminicală la viața bisericească a parohiei.

În mod asemănător, Sfântul Botez se săvârșește în parohia în care s-a născut copilul, acesta adăugându-se copiilor din parohie, unde crește fizic și duhovnicește până ajunge la maturitate. De aceea, parohia, nu mânăstirea, eliberează certificate de botez și de cununie celor care primesc aceste Sfinte Taine. Un copil nou botezat crește în parohie, nu în mănăstire. De asemenea, un cuplu trăiește în parohie, nu în mânăstire.

Pogorăminte multe de la această regulă s-au făcut mai ales în perioada comunismului, când unele persoane care dețineau funcții importante în societate se cununau pe ascuns în mânăstiri, pentru a nu fi sancționate pe linie de partid (Partidul Comunist Român). În perioada respectivă, din lipsă de personal, la unele parohii au fost desemnați ca preoți parohi chiar unii dintre ieromonahi. Aceștia puteau săvârși, cu binecuvântarea Chiriarhului locului, toate Sfintele Taine într-o biserică parohială.

Însă astăzi, în libertate, trebuie să se revină la practica normală, tradițională, de a se săvârși Tainele Sfântului Botez și a Sfintei Cununii în parohie (biserici de mir), nu în mânăstiri, de către preoții de parohie, iar nu de către călugări.

Experiența din ultimii 10 ani arată că multe slujbe de cununii și botezuri săvârșite în mânăstiri au adus mai multe pagube duhovnicești decât câștig material acestor comunități monahale (unii monahi părăsind mânăstirea și căsătorindu-se, iar comunitatea monahală a început să-și piardă specificul ei).

Potrivit canoanelor 3 și 4 ale Sinodului IV Ecumenic, monahilor li se interzicea a se ocupa cu treburi lumești, civile, politice, militare sau de orice alt fel, iar mai târziu li s-a interzis să fie tutori, nași de botez sau cununie, precum și să săvârșească Sfânta Taină a Cununiei.

Atât Regulile călugărești ale Sf. Teodor Studitul, cât și vechile pravile opresc, de asemenea, ieromonahii să oficieze Taina Cununiei, ca unii care au depus votul castității și care nu pot lua parte nici la dansul ritual al cântării „Isaie, dănțuiește …”, nici la ospățul sau petrecerea care urmează după nuntă.

Acest aspect a fost reglementat și la românii ortodocși în Pravila Mare (Îndreptarea Legii, 1652) care, la Glava 135, aliniat 2 arată că „ieromonahul, adică popa călugăr, nuntă nu cunună, adică nu blagoslovește, că și aceaia iaste fără dă leage și făr’de cale și nu se cuvine. Pre unul ca acela-l canonesc dumnezăeștii părinți cu lipsa de preoția lui”.

Având în vedere aceste motivații canonice și pastorale, Sinaxa stareților și a starețelor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, în anul 2007, a hotărât să se revină la rânduiala corectă tradițională din punct de vedere teologic și pastoral, anume să se păstreze distincția dintre mânăstire și parohie, fiecare având rolul și misiunea sa proprie în viața Bisericii. Excepțiile sau pogorămintele de la această regulă, dacă sunt bine motivate, pot fi aprobate de Chiriarhul locului, dar nu pot deveni o practică obișnuită.

Aceste două comunități eclesiale, mânăstirea și parohia, trebuie privite din punct de vedere duhovnicesc și nu financiar, iar responsabilitatea duhovnicească a preotului de parohie și a nașilor față de copiii botezați și tinerii căsătoriți trebuie să fie una permanentă, nu transferată preoților monahi din mânăstiri.

Comentarii Facebook


Știri recente