Cadouri și fapte bune în cinstea Sfântului Nicolae

Ierarhul Mirelor Lichiei este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai copiilor. Conform tradiției transmise din bătrâni, în seara dinaintea sărbătorii Sfântului Nicolae, copiii cuminți primesc daruri, obicei care este dus mai departe de asociațiile și organizațiile social-filantropice din București și din țară.

Fundația ‘Bucuria Ajutorului’ și Sectorul social-filantropic și de misiune ale Arhiepiscopiei Bucureștilor au oferit luni, 5 decembrie, daruri pentru 40 de copii de la Centrul de zi din cadrul Complexului de servicii socio-educative ‘Sfânta Maria’ din Capitală. Darurile au constat în fructe, dulciuri și rechizite după cum ne informează Ziarul Lumina.

‘Copiii au primit cu mare bucurie pe Moș Nicolae, în condițiile în care acești micuți provin din familii defavorizate, din familii monoparentale sau cu posibilități materiale foarte scăzute, care de foarte puține ori au simțit bucuria sărbătoririi Sfântului Nicolae, a Nașterii Domnului și a primirii unui cadou’, a mărturisit Luminița Ghiba, coordonator al Complexului de servicii socio-educative ‘Sfânta Maria’ din Capitală.

Centrul a fost inaugurat în luna iunie din acest an și are două componente: centru de zi și centru de zi de recuperare și resurse pentru copii cu dizabilități multiple și familiile lor.

‘În cadrul centrului de zi participă copii din categoriile defavorizate din cartierele Andronache și Creangă ale sectorului 2. Cei mai mulți copii aflați la noi în program provin din familii monoparentale, fie în urma divorțului, fie în urma decesului, fie din familii cu venituri extrem de reduse. În fiecare zi, copiii participă la program, efectuează temele, primesc o masă caldă, oferită de partenerul nostru din acest proiect, precum și la cursuri de engleză, arabă, chineză, informatică, tenis de masă și alte activități recreative’, a mai precizat coordonatoarea centrului, Luminița Ghiba.

Darurile pentru elevii de la ‘Dimitrie Bolintineanu’

Elevii clasei a III-a C din Liceul Teoretic ‘Dimitrie Bolintineanu’ din sectorul 5 al Capitalei au sărbătorit marți, 6 decembrie, ziua Sfântului Ierarh Nicolae într-un mod practic și educativ. Împreună cu învățătorul Simina Lungu, cele două asistente sociale ale Protoieriei I Capitală, Violeta Barac și Andreea Leru, au pus la cale o activitate împreună cu elevii, ca ultimă parte a unui proiect mai amplu, numit ‘Darurile Sfântului Nicolae’.

Cinci dintre elevi au interpretat la începutul orei o mică scenetă despre viața Sfântului Nicolae, iar apoi copiii au învățat cu ajutorul învățătoarei și al celor două asistente sociale cum să creeze propriile decorațiuni pentru pomul de Crăciun și au împodobit împreună brăduțul așezat în fața casei. Odată împodobit bradul, copiii s-au întrecut în cântat colinde, iar la final, fiecare a primit o sacoșă cu dulciuri, jucării și cărți din partea Protoieriei I Capitală. ‘Copiii învață alături de noi cântece și decorațiuni pentru Crăciun, iar apoi vor putea să transmită lucrurile pe care le învață în casele lor și să ducă mai departe tradițiile strămoșești ale acestor sărbători’, a spus Andreea Leru.

Acțiuni sociale și la Tomis

La Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului I’ din Constanța, Protoieria II Constanța a oferit daruri celor 70 de copii săraci, care au fost selectați pe baza anchetelor sociale și din cadrul Centrului ‘Fair Play’. La eveniment a participat și IPS Arhiepiscop Teodosie.

Comentarii Facebook


Știri recente