Bursele Fundației Mitropolitul Bartolomeu

Fundația ‘Mitropolitul Bartolomeu’ va acorda în acest an 34 de burse tinerilor merituoși. Fondul alocat pentru anul școlar și universitar 2012 – 2013 este de peste 77.000 lei. Astfel, 18 elevi, 13 studenți, doi masteranzi și un doctorand vor fi sprijiniți financiar pentru continuarea studiilor. Elevii și tinerii selectați în urma concursului de atribuire a burselor vor primi în fiecare lună un ajutor în valoare de 200, 300 sau 400 de lei, timp de nouă sau 12 luni, informează „Ziarul Lumina”.

Cei interesați își pot trimite dosarele până pe 15 octombrie la sediul fundației din Piața Avram Iancu nr. 18. Masteranzii și doctoranzii care își vor înainta dosarele pentru această bursă vor trebui să susțină un proiect de cercetare pe o temă interdisciplinară care se încadrează într-unul dintre domeniile propuse: ‘Teologia și interpretarea științelor de astăzi’, ‘Teologia și bioetica’ și ‘Teologia și artele’, conform celor precizate de purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, pr. Bogdan Ivanov.

Până în prezent, Fundația ‘Mitropolitul Bartolomeu’ a acordat 145 de burse unor tineri din întreaga țară, în valoare totală de 360.000 lei.

Comentarii Facebook


Știri recente