Bunătatea lui Iisus vindecă răutatea sufletului pătimaș

Evanghelia Duminicii a XXXII-a după Rusalii (a lui Zaheu) Luca 19, 1-10

‘În vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut.’

Sfânta Evanghelie care se citește în Duminica a XXXII-a după Rusalii ne arată cum schimbarea modului de a fi al unui bogat poate să-i aducă mântuirea, atunci când din om lacom devine om milostiv, arătând deodată pocăință și fapte de pocăință.

Pacea, bucuria și fericirea sufletului nu se dobândesc prin acumulare necinstită de bunuri materiale

Zaheu vameșul este singurul bogat, dintre cei prezentați de Sfântul Evanghelist Luca, care se mântuiește, chiar dacă, înainte de întâlnirea cu Mântuitorul Iisus Hristos, vameșul era preocupat doar de îmbogățire, asuprind mulți oameni și răpind avutul lor.

În vremea Domnului Iisus, vameșii, adică acei oameni desemnați de regimul roman de ocupație să adune impozite pentru Imperiu, erau în general dornici de îmbogățire, colectând cu lăcomie de la populație mai mult decât permitea legea.

Unul dintre aceștia, Zaheu, mai-marele vameșilor din Ierihon și împrejurimi, era un om urât de popor pentru lăcomia lui și invidiat pentru bogăția pe care o adunase în scurt timp, dar în mod necinstit sau nedrept.

La un moment dat însă, în viața acestui vameș lacom și nedrept s-a trezit o dorință de schimbare. El și-a dat seama că nu era atât de fericit pe cât spera să fie când luase hotărârea de a aduna multe averi în orice chip. Bogățiile materiale adunate de el în scurt timp nu-l mulțumeau sufletește. Simțea că omul este mai mult decât materie, că pacea, bucuria și fericirea sufletului nu vin din acumulare necinstită de bunuri materiale în jurul omului, ci prin sporirea bunătății spirituale din interiorul omului, din sufletul său.

De aceea, Zaheu, om bogat, dar mic de statură, se urcă într-un sicomor, pentru a reuși să-L vadă pe Iisus din Nazaret despre care a auzit că schimbase viețile multor oameni. Deși fapta lui Zaheu părea, mai degrabă, una inspirată de curiozitate, totuși, în adâncul său, acesta simțea și credea că Mântuitorul Iisus Hristos poate să-l elibereze de patima lăcomiei de averi, să-i schimbe viața și să-i dăruiască o nouă lumină vieții sale. Dovada că Zaheu era mânat de o căutare sinceră și de o tainică dorință de schimbare a vieții se vede tocmai în faptul că Mântuitorul Iisus Hristos, Cunoscătorul sufletelor oamenilor, dintr-o mare mulțime de oameni, l-a chemat numai pe el pe nume și i-a spus că dorește să fie primit în casa acestuia.

Mântuitorul Iisus Hristos nu judecă pe nimeni în mod pripit, după aparențe sau după opinia publică superficială

Drumul deschis de Iisus oamenilor pe care-i întâlnește este calea mântuirii. Cine-L caută sincer și-L întâlnește pe El simte cum Dumnezeu îi schimbă viața. Hristos oferă întotdeauna o nouă șansă celor care Îl caută și le răspunde acestora într-un mod foarte adesea nou, surprinzător și neașteptat. Așa s-a întâmplat și cu Zaheu, mai-marele vameșilor, care era un om bogat, lacom și mândru, nedrept și asupritor al semenilor săi.

Trecând prin Ierihon, Mântuitorul Iisus Hristos este atent la mulțimea pe care o întâlnește în cale. El însă îi vede nu numai pe cei de aproape sau pe cei din fața Lui, ci și pe cei de departe sau de pe marginea drumului. Privind spre Zaheu, Mântuitorul Iisus Hristos nu a văzut în el doar un om mic de statură și un curios urcat într-un copac, ci și un suflet în căutare și dornic de schimbare spirituală. De aceea, Iisus i-a spus: ‘Zaheu, grăbește-te și dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta’. O invitație neașteptată adresată unui vameș, spre mirarea tuturor celor care-l cunoșteau pe Zaheu ca fiind un om rău și lacom. Așadar, Mântuitorul Hristos exprimă în văzul și auzul tuturor dorința Sa de-a intra în casa cuiva care n-ar fi îndrăznit niciodată să-I adreseze o astfel de invitație.

Prin urmare, Evanghelia ne spune că această atitudine a lui Iisus a provocat imediat mirare și murmur în mulțime. Cum am spune astăzi, opinia publică a reacționat negativ la gestul neașteptat al Mântuitorului Iisus Hristos. Poate că toți cei care cunoșteau faptele rele ale vameșului Zaheu erau îndreptățiți să murmure că Iisus ‘a intrat să găzduiască la un păcătos’. Însă Mântuitorul Iisus Hristos nu judecă pe oameni după opinia publică, deoarece aceasta este incapabilă de a sesiza imediat schimbările sau stările duhovnicești din sufletul omului, iar El a venit în lume să-i ajute pe oameni înainte de a-i judeca, a venit să-i vindece de patimi și să-i ridice din păcate, după cum spune El Însuși: ‘n-am venit să judec lumea, ci ca să mântuiesc lumea’ (cf. Ioan 12, 47).

Bunătatea lui Hristos a pătruns dincolo de răutatea lui Zaheu

Evanghelia ne arată, în continuare, cum Zaheu vameșul și-a înnoit sufletul după ce Mântuitorul Iisus Hristos a intrat în casa acestuia. Și anume, un vameș lacom devine darnic, se schimbă radical, dar nu pentru că a fost mustrat cu asprime, ci pentru că a fost onorat cu o cinste neașteptată. Prezența lui Iisus în casa sa l-a copleșit. De ce? Pentru că i s-a acordat o onoare sau o prețuire pe care știa că nu o merită. Hristos l-a cinstit pe un păcătos deși acesta nu merita cinstire din partea oamenilor, întrucât era necinstit în relațiile lui cu ei. Totuși, nemărginita milostivire sau copleșitoarea bunătate a lui Hristos a pătruns atât de puternic dincolo de întunericul și răutatea păcatului lăcomiei care stăpânea sufletul lui Zaheu, încât a răscolit în el dramul de bunătate care-i mai rămăsese și a reaprins în el ‘cărbunele’ omeniei, acoperit de cenușa și zgura păcatului. Când acest cărbune al chipului bunătății a fost aprins de focul iubirii milostive și salvatoare a lui Hristos, din sufletul lui Zaheu a țâșnit lumina unei vieți noi exprimate într-o hotărâre radicală: ‘iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit’. Tăciunele sufletului său întunecat, aproape stins din cauza lăcomiei, a devenit îndată torță înflăcărată de dărnicie, chip luminos al lui Dumnezeu Cel milostiv!

Vedem aici marea înțelepciune a Mântuitorului Iisus Hristos și dumnezeiasca Lui bunătate de Duhovnic desăvârșit, Care vindecă și eliberează sufletele păcătoșilor, recuperează pe cei pierduți, dezrobește pe cei împătimiți și ridică pe cei căzuți.

Zaheu, lacomul și zgârcitul de ieri, devine deodată milostiv și darnic, deoarece s-a întâlnit cu milostivirea negrăită a lui Dumnezeu care l-a copleșit. Omul înrăit din pricina păcatului a devenit om bun, pentru că a fost surprins de bunătatea lui Dumnezeu Cel Sfânt. Omul nemilos și aspru a devenit om milostiv și generos față de săraci, pentru că L-a primit în casă și în suflet pe Dumnezeu Preamilostivul.

Văzând această schimbare în viața lui Zaheu, Mântuitorul Iisus Hristos a cuprins în această stare nouă de viață și familia acestuia, arătând astfel cum o familie a unui om păcătos care se pocăiește poate deveni părtașă la binecuvântarea lui Dumnezeu Cel milostiv și iertător.

‘Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și el (Zaheu) este fiul lui Avraam.’ De ce a mai adăugat, oare, Mântuitorul și cuvintele: ‘pentru că și el este fiul lui Avraam’? Nu era suficient să spună: ‘Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia’?

Aceste cuvinte ale Mântuitorului ne descoperă motivația autoinvitării Sale în casa lui Zaheu. A fi numit fiul lui Avraam înseamnă a avea credință. Așadar, în pofida păcătoșeniei sale, Zaheu s-a urcat într-un sicomor având credința că Iisus, Învățătorul și Vindecătorul, îl poate lumina și îi poate schimba viața. Această credință a lui Zaheu, pe care numai Dumnezeu-Omul a putut-o citi în adâncul sufletului acestuia, ca fiind o dorință a acestuia pentru o relație nouă a sa cu Dumnezeu și cu semenii, a atras atenția Mântuitorului Iisus Hristos. Așadar, mai întâi harul lui Iisus Hristos a intrat tainic în sufletul lui Zaheu ca să-L caute pe Iisus, iar apoi Iisus a intrat și în casa lui Zaheu, pentru a împlini și proclama mântuirea și vindecarea sufletului acestuia.

Bunătatea milostivă a lui Dumnezeu eliberează pe oameni de lăcomie

În Evanghelia din ‘Duminica lui Zaheu’ vedem că Dumnezeu schimbă inimile oamenilor, nu atât prin pedepse, boală, necazuri ori mustrări, cât mai ales printr-o copleșitoare bunătate care se arată oamenilor păcătoși, adesea, în mod neașteptat și nemeritat. Însă milostivirea și bunătatea lui Dumnezeu se arată foarte adesea peste cei mai mari păcătoși, nu doar pentru convertirea acestora, ci și ca un îndemn pentru toți oamenii, care trebuie să devină cât mai buni, mai milostivi, să caute asemănarea cu Dumnezeu Multmilostivul.

Pe de altă parte, pocăința care se arată în schimbarea spirituală a lui Zaheu vameșul nu este o pocăință care se manifestă doar ca regret pentru faptele rele săvârșite, ci și o schimbare în bine a modului de a gândi, de a simți și de a făptui, adică trecerea de la fapte rele la fapte bune. Întrucât Hristos Domnul nu l-a mustrat pe Zaheu, ci l-a onorat cu o vizită acasă la el, acesta, copleșit de iubirea milostivă a lui Iisus, a trecut direct la faptele pocăinței și ale îndreptării, adică la faptele bune pe care le săvârșește cineva când deodată își schimbă orientarea vieții în bine și dobândește prin har un suflet milostiv.

Din episodul întâlnirii Mântuitorului Hristos cu vameșul Zaheu învățăm și noi că putem să ne schimbăm viața în bine din proprie inițiativă, nu așteptând să fim pedepsiți, nici certați cu boală, cu suferință ori cu mustrări, ci cugetând la multa bunătate a lui Dumnezeu și la dorința Lui de a intra în casa sufletului nostru. Cum și când ne putem noi converti ori schimba în bine? În foarte multe chipuri și în orice moment. De pildă, când vedem un om mai credincios decât noi, să nu-l invidiem, ci să ne hotărâm să avem și noi credință mai puternică; când vedem un om mai harnic și mai darnic decât noi, să ne hotărâm să fim și noi mai harnici și mai darnici; când vedem că un om are o viață mai curată decât noi și trăiește în sfințenie, să ne hotărâm să ne curățim și noi viața de păcate. Făcând așa, auzim și noi cum răsună tainic în sufletele noastre cuvintele lui Hristos Domnul: ‘Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiul credinței’!

Iisus Mântuitorul ne caută necontenit pe fiecare dintre noi, ca și noi să-L căutăm pe El, Izvorul vieții veșnice fericite

Evanghelia de astăzi este plină de învățături duhovnicești, iar concluzia ei, exprimată prin cuvintele Mântuitorului: ‘Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut’ este un motiv de nădejde și încurajare pentru noi toți.

Orice om care rămâne în păcat este un om pierdut dacă nu se pocăiește. Pocăința, însă, înseamnă o schimbare a vieții, o trecere de pe calea pierzării pe drumul mântuirii, de la fapte rele la fapte bune.

Sfânta Evanghelie ne arată cum convertirea unui om păcătos s-a produs pentru că i s-au arătat acestuia o bunătate și o onoare pe care nu le merita. Ea ne ajută să înțelegem că multa blândețe, multa răbdare și multa bunătate ale lui Dumnezeu sunt un îndemn tainic la pocăință, la schimbare în bine. Mulți oameni, deși sunt mai păcătoși decât alții, primesc multe daruri de la Dumnezeu. Deși sunt răi, totuși le merge bine, iar unii se întreabă: cum de le merge bine acestor oameni atât de răi sau de lacomi?

Răspunsul poate fi acesta: Mântuitorul Iisus Hristos așteaptă ca bunătatea, milostivirea și dărnicia Lui să-i determine într-o zi pe cei mai păcătoși să-și schimbe viața, să se convertească, nu din teamă de pedeapsă, ci datorită bunătății lui Dumnezeu, Care iubește pe tot omul și dorește ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască, adică să vină la El, în mod liber, cu dorința de mântuire, de viață veșnică fericită, în iubirea Preasfintei Treimi.

Să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să ne ajute să ne schimbăm și noi viața nu numai când trecem prin necazuri, ci și când primim daruri și binecuvântări nemeritate de la Dumnezeu. Să devenim buni și să săvârșim fapte bune ca roade ale bunătății Lui lucrătoare în noi, spre slava Preasfintei Treimi și spre a noastră mântuire! Amin.

†Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

* Text revizuit de autor în anul 2012

Comentarii Facebook


Știri recente