Bucurii duhovnicești la Mănăstirea Timișeni – Șag

La sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, numeroși credincioși din întreg Banatul și-au îndreptat pașii spre Mănăstirea Timișeni, de la marginea localității Șag, jud. Timiș, pentru a lua parte la hramul mănăstirii și la slujba de sfințire a noii biserici.

Praznicul Înaintemergătorului Domnului a reprezentat în acest an un moment deosebit de important atât pentru obștea Mănăstirii Timișeni – Șag, cât și pentru închinătorii acesteia, întrucât a fost sfințit noul lăcaș ridicat în incinta complexului monahal. Biserica nou-construită, cu hramul ‘Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul’, a fost târnosită, ieri, în prezența a sute de credincioși, de către Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, potrivit Ziarul Lumina. Din soborul slujitorilor au făcut parte consilieri de la Centrul eparhial din Timișoara, preoți de la Catedrala mitropolitană, protopopi ai eparhiei, precum și un număr mare de preoți și diaconi de la mănăstirile și parohiile învecinate. După slujba de sfințire a bisericii, ierarhul a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia au fost înălțate rugăciuni de mulțumire Bunului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra sfintei mănăstiri și a obștii conduse cu multă vrednicie de stavrofora Casiana Șimon, sub îndrumarea căreia s-au desfășurat ample lucrări de construcție și modernizare în ultimii 10 ani. În finalul slujbei, Preasfinția Sa a transmis obștii monahale, precum și celor trei slujitori ai mănăstirii, arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor timișene, protos. Mihail Duma, duhovnicul mănăstirii, și pr. Nicolae Fiț, binecuvântarea și felicitările Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, pentru eforturile depuse în ridicarea noului corp administrativ de clădiri și a bisericii, precum și pentru modernizarea întregului complex mănăstiresc. Totodată, ierarhul a subliniat rolul covârșitor al credincioșilor bănățeni, care au sprijinit acest demers și au fost întotdeauna alături de maicile de la Timișeni, contribuind după putere la materializarea acestui complex. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul coral ‘Theophoros’ al Arhiepiscopiei Timișoarei, condus de diac. Ion-Alexandru Ardereanu.

Lucrări ample de construcție desfășurate în ultimii 10 ani

Începând cu anul 2002 până în prezent, la Mănăstirea Timișeni s-au desfășurat ample lucrări de construcție și amenajare, pentru a veni în întâmpinarea numărului mare de pelerini care pășesc pragul acestei sfinte mănăstiri în fiecare duminică și sărbătoare. Astfel, odată cu punerea pietrei de temelie pentru noua biserică, la 10 mai 2002, au fost demarate lucrările de construcție a unui nou corp de clădire cu destinație administrativă, cuprinzând chilii, ateliere de icoane și croitorie, camere pentru pelerini, bibliotecă, bucătărie și o trapeză cu capacitate de 150 de persoane. Noua biserică, mult mai mare și mai încăpătoare, este realizată în stilul bisericilor din Banat, având formă de navă, cu boltă în leagăn și turn pe pronaos. Pictura acesteia a fost realizată în tehnica fresco, în maniera bizantină, de pictorii Constantin și Petronia Dumitrescu-Gherghe, între anii 2008 și 2011. Lucrările desfășurate în toți acești ani la mănăstire au contribuit la extinderea și modernizarea întregului complex monahal, fiind vorba de o adevărată lucrare de rezidire a acesteia.

Din trecutul mănăstirii

Din punct de vedere istoric, această mănăstire a fost ctitorită de mitropolitul Vasile Lăzărescu în 1944. Apoi, prin grija exarhului mănăstirilor din Banat din acel timp, Justinian Dalea, a fost înzestrată cu cele minim necesare ducerii vieții monahale, inclusiv cu o țesătorie mecanică. La început, mănăstirea a funcționat ca metoc al Mănăstirii Partoș, iar serviciile religioase se oficiau într-o capelă care a fost amenajată în interiorul imobilului. În 1959, prin Decretul 410, mănăstirea a fost desființată, fiind preluată de ocolul silvic și destinată spre locuire muncitorilor. Prin stăruința Înalt Preasfințitului dr. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, mănăstirea a fost reînființată în anul 1968. De atunci și până în prezent, mii de credincioși din întreaga țară vin aici pentru a găsi alinare sufletească și trupească prin post și rugăciune alături de viețuitorii acestei mănăstiri, trăind experiența împărtășirii din binecuvântarea și harul lui Dumnezeu.

Comentarii Facebook


Știri recente