Bucurie și binecuvântare în Episcopia Tulcii : Trei ani de episcopat la Tulcea ai Preasfințitului Visarion

Praznicul Bunei Vestiri are pentru Episcopia Tulcii în special un caracter aniversar prin faptul că, în anul 2008, Preafericitul Părinte Daniel l-a întronizat pe Preasfințitul Părinte Visarion ca întâiul episcop al Episcopiei Tulcii.

În ajunul sărbătorii, PS Visarion, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi de la Centrul Eparhial, a întâmpinat la sediu icoana Mirtidiotisa venită de la Biserica grecească ‘Sfântul Nicolae’ din Sulina. După aceasta, împreună cu preoții de la Biserica ‘Buna Vestire’, a făcut o vizită bătrânilor de la Azilul ‘Sfântul Nectarie’, unde Episcopul Tulcii a împărțit pachete alimentare bătrânilor.

Seara a avut loc o procesiune cu icoana amintită, apoi săvârșirea Vecerniei cu Litie la Biserica ‘Buna Vestire’.

Ieri, Preasfințitul Visarion a săvârșit Sfânta Liturghie în Paraclisul episcopal ‘Buna Vestire’, unde l-a avut ca oaspete de seamă pe IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La sărbătoare au luat parte și reprezentanți ai autorităților locale și membri ai comunității elene din Tulcea, care au serbat Ziua Națională a Greciei. Preasfințitul Părinte Visarion a acceptat să ne vorbească despre cei trei ani ca episcop și despre munca întreprinsă aici.

Preasfinția Voastră, în urmă cu trei ani, praznicul Bunei Vestiri a adus credincioșilor tulceni bucurie și binecuvântare prin instalarea primului episcop al nou-înființatei Episcopii a Tulcii. Cum credeți că a fost așteptat acest eveniment în viața bisericească din Dobrogea străbună?

Credincioșii tulceni își doreau de mult să aibă un ierarh al lor, care să-i îndrume în cele duhovnicești împreună cu preoții lor, care de veacuri i-au păstorit cu dragoste și jertfelnicie. Județul Tulcea a făcut parte mai întâi din Episcopia Constanței, apoi a Dunării de Jos, pentru ca din anul 1990 să aparțină de Arhiepiscopia Tomisului. Dintotdeauna, credincioșii de aici au stat sub jurisdicția unui episcop ortodox fie de neam grec, fie de neam slav sau român. Să ne amintim de Sfântul Ierarh Iachint de la Vicina, care i-a păstorit pe credincioșii dobrogeni și care în 1359 a trecut în Țara Românească odată cu înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei, al cărei prim ierarh a și devenit. Sigur, evenimentul din 2008 a fost așteptat cu bucurie atât de preoții, de credincioșii tulceni, ca și de viețuitorii din mănăstirile acestui colț de țară încărcat de istorie și de sfințenie.

Cu ce gânduri ați venit pe aceste plaiuri?

Am venit aici, la Tulcea, după o păstorire de 11 ani în Ardeal, mai precis la Sibiu, ca episcop-vicar și colaborator apropiat al mitropolitului de pioasă amintire Antonie Plămădeală – un veritabil cărturar și un destoinic ierarh, și apoi al actualului Mitropolit al Ardealului, Laurențiu Streza.

Am venit aici cu gândul de a reînnoda firul vieții bisericești ce a pulsat din cele mai vechi timpuri pe aceste locuri și de a ne strădui ca împreună cu preoții, cu monahii și cu poporul lui Dumnezeu să dăm strălucire acestui ținut mereu încercat din cauza vicisitudinilor istoriei, dar care, în pofida acestora, și-a apărat cu strășnicie credința și identitatea sa națională.

Spuneam atunci, la întronizare, că dorim să devenim aici, la gurile Dunării, o Biserică slujitoare și în același timp o Biserică rugătoare. Adică să împletim slujirea lui Dumnezeu cu slujirea semenilor. Aceasta este misiunea de căpetenie a unui ierarh mai ales acum, în vremurile pe care le străbatem, să fie alături de clerul și credincioșii săi, să se facă tuturor toate după cuvântul Sfântului Apostol Pavel.

Veneam apoi cu elanul misionar pe care l-am dobândit în anii de slujire de la Sibiu, elan ce l-am pus în practică și aici și care mi-a fost de un real folos, aducându-mi multe bucurii și împliniri pentru care trebuie mereu să-i mulțumesc lui Dumnezeu.

Care este tezaurul de neprețuit al acestei zone?

Cum spuneam, locurile acestea unde m-a învrednicit Dumnezeu să păstoresc sunt încărcate de istorie. La tot pasul găsești dovezi ale prezenței vieții creștine, ale sfințeniei și ale martirajului pentru Hristos și pentru Evanghelia Sa. Aceste locuri au fost străbătute de pașii Sfântului Apostol Andrei – cel dintâi chemat de Domnul la apostolie -, de ucenici ai săi, ca și de ucenici ai Sfântului Apostol Pavel, care au propovăduit cuvântul Evangheliei în nordul Dunării.

Aceste locuri au fost sfințite de sângele mucenicilor ce au mărturisit credința și pe care au apărat-o cu prețul vieții lor. Să amintim de Sfinții Epictet și Astion de la Halmyris, martirizați în anul 290 d.H. și ale căror sfinte moaște se păstrează după descoperirea lor recentă în mănăstirea ridicată chiar pe locul pătimirii lor. Ei sunt considerați ca fiind cei mai vechi martiri de pe teritoriul României.

Apoi, de Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Kamasie și Filip de la Niculițel, care au pătimit în secolul IV și ale căror sfinte moaște se păstrează în biserica mare a Mănăstirii Cocoș.

Să amintim și de zecile de bazilici paleocreștine din Dobrogea de Nord, multe dintre ele chiar centre episcopale, ca și de lavrele duhovnicești de la Celic-Dere, Saon și Cocoș, care au jucat un rol deosebit în spiritualitatea acestei zone și vom avea un tablou complet al încărcăturii istorice a acestor locuri. Este de datoria noastră să continuăm această tradiție bimilenară ca să putem fi la înălțimea chemării noastre, dar și la vrednicia înaintașilor care au lăsat o dâră de lumină pe răbojul vieții bisericești, culturale și naționale în teritoriul cuprins între Dunăre și mare. Și aceasta cu atât mai mult cu cât în Dobrogea și în Tulcea implicit s-a dezvoltat de-a lungul vremii o puternică spiritualitate interetnică, interconfesională și interculturală, dat fiind numărul mare de etnii – aproape 18 -, care au conviețuit de-a lungul vremii în pace și bună armonie.

Cum vedeți acești trei ani care au trecut, de fapt trei ani au fost, vorba psalmistului, ‘cât pasul de o palmă’? Care sunt roadele acestor ani?

Au trecut trei ani de parcă nici n-au fost. Și aceasta și datorită iureșului muncii depuse ca la orice început de drum.

Au fost trei ani de muncă susținută atât la birou, deci în administrație, cât și pe teren prin slujiri, vizite pastorale, inspecții, participări la diferite conferințe, simpozioane sau evenimente culturale.

Cele mai mari satisfacții le-am avut și le am în urma întâlnirii cu preoții eparhiei și cu credincioșii lor la sfintele slujbe pe care le oficiez pe teren și unde pot să-mi dau seama de jertfelnicia lor, ca și de zelul cu care cercetează sfintele lăcașuri de închinare în duminici și sărbători.

Aceleași bucurii și împliniri le-am simțit pretutindeni, fie că slujeam într-o biserică din Tulcea sau într-un cătun izolat din eparhie sau din Delta Dunării.

Sigur, la început au fost și greutăți. Fiind o eparhie nouă, lipsită de mijloace materiale, ne-am confruntat cu unele probleme, cum ar fi lipsa unei reședințe episcopale, a unui sediu administrativ, lipsa personalului din administrație eparhială, dar cu ajutor de Sus le-am rezolvat pe unele dintre ele și nădăjduim că în scurt timp toate acestea vor fi depășite și vor fi de domeniul trecutului.

Ce gânduri aveți pentru viitor?

În primul rând, continuarea lucrării misionare în rândul păstoriților, întărirea și apărarea dreptei credințe în fața atacurilor neoprotestante și a secularizării, ca și amplificarea acțiunilor filantropice puse în slujba celor aflați în suferințe și lipsuri. Apoi, continuarea lucrărilor de restaurare și de amenajare a noului sediu administrativ al episcopiei din strada Gloriei nr. 24 din Tulcea, sediu primit de la Consiliul Județean și la care lucrăm iată de trei ani, cu fonduri primite de la stat prin Secretariatul de Stat pentru Culte, ca și din fondul episcopiei. Ar fi și alte lucruri de împlinit, dar nădăjduim că prin ajutorul lui Dumnezeu și împreună lucrarea factorilor responsabili vom putea înscrie noi și frumoase realizări în viața Eparhiei Tulcii.

Cu acest prilej, ce doriți să transmiteți binecredincioșilor creștini din de Dumnezeu păzita Eparhie a Tulcii?

Un gând părintesc de prețuire, de iubire și de binecuvântare pentru tot ceea ce fac spre slava lui Dumnezeu și a Bisericii noastre străbune.

Să rămână mereu aceiași buni români și buni creștini, ca și înaintașii lor, să se străduiască să insufle credința și dragostea față de Dumnezeu și tinerelor vlăstare ale neamului și să lucreze cu spor sub îndrumarea noastră și a păstorilor lor sufletești spre dobândirea mântuirii și a Împărăției celei veșnice. Binecuvântare arhierească tuturor și spor în lucrarea duhovnicească! (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 26 martie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente