Bucurie duhovnicească pentru credincioșii parohiei Adormirea Maicii Domnului din Pitești

Numeroși piteștenii au participat, în Duminica a XXXII-a după Rusalii, la 22 ianuarie 2012, la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului împreună cu un important sobor de preoți și diaconi, în biserica Adormirea Maicii Domnului din municipiul Pitești.

Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, amintind de conlucrarea care trebuie să existe permanent între harul Duhului Sfânt pe care îl primim de la Dumnezeu și credința personală pe care trebuie să o însuflețim prin lucrarea faptelor bune, după cum ne informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.

‘Vameșul Zaheu L-a primit pe Mântuitorul în casa și în sufletul său și s-a mântuit. Noi trebuie să ne deschidem sufletul pentru a primi, în primul rând, harul lui Dumnezeu mântuitor, pe care îl obținem prin rugăciune’, a precizat Înaltpreasfinția Sa, potrivit Radio TRINITAS..

Biserica ‘Adormirea Maicii Domnului’ din cartierul Trivale al municipiului Pitești a fost ridicată între anii 1995-2004, locașul fiind sfințit la 21 noiembrie 2004.

Comentarii Facebook


Știri recente