Bucurie duhovnicească la parohia Jijila, protopopiatul Niculițel

Cu prilejul zilei pomenirii „Sfântului Mare Mucenic Dimitrie” biserica parohiei Jijila din prot. Niculițel și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de P.S. Sa Visarion, Episcopul Tulcii înconjurat de un sobor de preoți și diacon, după cum ne-a mărturisit părintele arhidiacon Vasile Iulian.

„Sfântul Dimitrie izvorâtorul de mir rămâne și pentru noi cei de astăzi un exemplu de eroism creștin, de luptă împotriva răului și a păcatului și de mărturisire a credinței. Să ne declarăm cu toții cei ce suntem ortodocși ca fiind ai lui Hristos acum cu prilejul recensământului populației pentru a întări astfel credința neamului și a asigura viitorul de mâine al Bisericii sale” a spus P.S. Sa.

Biserica din Jijila a împlinit în acest an 155 de ani de existență în localitate aflându-se în construcție și o altă biserică cu hramul „Sfânta Treime”.

La sfânta slujbă au participat mulți credincioși în frunte cu autoritățile locale. Pentru activitatea depusă până acum în slujba sfintei biserici P.C. pr. paroh Viorel Ungureanu i-a fost acordată distincția eparhială „Crucea Sfântului Iachint”.

Comentarii Facebook


Știri recente