Bucurie duhovnicească în Parohia Vârciorova, Caraș Severin

În Duminica a VI-a după Paști, a Orbului din naștere, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Vârciorova, din Protopopiatul Caransebeș. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a oficiat slujba de resfințire a bisericii parohiale cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, după care a oficiat Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

La Sfânta Liturghie au participat autorități locale precum și un număr însemnat de credincioși dintre care foarte mulți copii și tineri înveșmântați în straie populare specifice zonei Văii Timișului. La final părintele paroh Claudiu Velici a fost hirotesit iconom iar ctitorii și binefăcătorii bisericii au primit din partea Chiriarhului, acte de cinstire.

La momentul cuvenit, Preasfințitul Părinte Episcop Lucian a rostit un bogat cuvânt de învățătură.

„Așa a binevoit și a rânduit Dumnezeu ca într-o duminică de mai, înainte de praznicul Înălțării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos la cer, în duminica a șasea după Sfintele Paști numită a Orbului din naștere să fim aici în mijlocul dumneavoastră, să binecuvântăm această biserică târnosită în 25 septembrie 1955 de către Mitropolitul Banatului Vasile Lăzărescu, să sfințim această biserică după lucrările efectuate în exterior dar și în interior și după evenimentul petrecut în 2010, când o furtună s-a abătut asupra acestui sat și a descoperit biserica. Dumneavoastră v-ați mobilizat, ați ascultat de glasul părintelui Claudiu și ați iubit biserica mai mult decât casele dumneavoastră unindu-vă în jurul bisericii și în doi ani ați reușit să restaurați această biserică și astăzi, 20 mai 2012, să venim aici, să săvârșim Sfânta Liturghie și să resfințim această biserică’, a spus Preasfinția Sa.

Biserica actuală cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, a fost construită între anii 1778-1780, în stil baroc, din piatră și cărămidă, acoperită cu tablă de cupru. Biserica a fost târnosită la data de 25 septembrie 1955 de către Mitropolitul Vasile Lăzărescu. Locașul de cult a fost pictat parțial de către Delliomini între anii 1897-1898, pictură refăcută în 1996-1997 de către pictorii Florica și Eugen Papici. Pictura a fost sfințită în urmă cu 12 ani, la data de 20 mai 2000, de către Înaltpreasfințitul Laurențiu Mitropolitul Ardealului, pe atunci Episcop al Caransebeșului. Părintele Claudiu Velici păstorește cu multă dragoste și dăruire Parohia Vârciorova din anul 2008.

Comentarii Facebook


Știri recente