Bucurie duhovnicească în Parohia Eftimie Murgu din Protopopiatul Băile Herculane

În Duminica a XXI-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Eftimie Murgu, Protopopiatul Băile Herculane. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Lucian a binecuvântat lucrările exterioare executate la biserica parohială cu hramul „Înălțarea Domnului”, după care a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează site-ul episcopiacaransebesului.ro. Totodată, Preasfinția Sa a sfințit altarul de vară ridicat în curtea bisericii.

În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit diacon, teologul Cosma Florin, ce urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Dognecea din Protopopiatul Reșița. De asemenea, părintele paroh Cristian Mokesh și părintele slujitor Petru Serengău au fost hirotesiți sachelar, iar ctitorii și binefăcătorii au primit acte de cinstire.

Biserica parohială cu hramul „Înălțarea Domnului” a fost contruită în anul 1822 și a suferit în ultima perioadă ample lucrări de renovare și înfrumusețare, lucrări relizate prin osteneala părintelui paroh Cristian Mokesh și prin contribuția unor oameni de bine.

Localitatea a fost numită Rudăria până în anul 1970, iar acum poartă numele revoluționarului pașoptist Eftimie Murgu, născut în această localitate. De asemenea localitate este renumită în întreg Banatul prin complexul mulinologic. Pe Valea Rudăriei s-au păstrat 22 de mori cu ciutură (roată orizontală cu cupe radiale), din cele 40 câte au existat. Așezate asemenea unor salbe de mărgele de-a lungul cursului apei, pe o lungime de 3 km în sat și în afara satului, morile valorifică potențialul energetic scăzut al râului Rudărica.

Comentarii Facebook


Știri recente