Bucurie Arhierească în Parohia Turda – Fabrici

Sfântul Ioan Botezătorul a fost cinstit în mod deosebit și de credincioșii parohiei Turda Fabrici, din județul Cluj, informează TRINITAS TV. Cu prilejul hramului bisericii parohiale, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Biserica Parohiei „Turda Fabrici” a luat ființă în anul 1934 într-o casă din cartierul cu același nume. De-a lungul timpului a fost restaurată de mai multe ori, ultimele lucrări făcându-se în anul 2010. Parohia va avea însă în viitor un nou lăcaș de cult, a cărui piatră de temelie a fost pusă anul trecut.

La Sfânta Liturghie din ziua hramului au participat credincioși din parohie, dar și din împrejurimi.

Comentarii Facebook


Știri recente

Premianții concursului național catehetic au ajuns la București: „Să rămâneți în suflet copii toată viața”, le-a urat PS Varlaam

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul s-a întâlnit vineri cu câștigătorii Concursului Național Catehetic. „Să rămâneți în suflet copii toată viața”, le-a urat în încheierea discursului Episcopul vicar patriarhal. Întâlnirea a avut loc la Centrul de Formare…