Bucuria de a fi pelerin la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Pelerinajul, așa cum îl înțelegem noi, creștinii ortodocși, constituie un prilej de întărire a credinței, însă importanța sa derivă și din faptul că pelerinii sosiți de pretutindeni să se ‘îmbrace’ în duhul sărbătorii duc mai departe, către familiile, casele, orașele sau satele din care sosesc evlavia și sfințenia pe care le trăiesc în zilele de hram. Iată de ce a fi pelerin este, înainte de orice, un mod de a intra în comuniune cu aproapele.

„Pelerinajul este un eveniment spiritual pentru toți cei ce participă la el cu credință și evlavie, cu dragoste de Dumnezeu și de sfinții Lui. În acest înțeles, pelerinajul poate fi un moment sau un prilej de înnoire și de îmbogățire sufletească pentru toți pelerinii sau închinătorii. Așadar, hramul și pelerinajul de hram pot fi un eveniment de întărire a credinței, împrospătare a evlaviei, împlinire a rugăciunilor și cunoaștere a altor credincioși decât cei pe care îi întâlnim zilnic în parohie, în mănăstire sau în localitatea de unde venim fiecare dintre noi”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după cum ne informează „Ziarul Lumina”.

Ne întrebăm adesea, cu prilejul marilor hramuri are Ortodoxiei noastre, văzând numărul mare de pelerini care sosesc să se închine sfintelor moaște, de ce acești oameni nu vin pe parcursul anului să aducă mulțumire sfinților și să se roage pentru sănătate. Deși mai puțin vizibil, pelerinajul la mănăstirile sau bisericile care păstrează moaștele unui sfânt se desfășoară neîncetat, pe tot parcursul unui an. Însă întâlnirea cu sfinții în chiar ziua lor de prăznuire e tulburătoare și înălțătoare pentru că ajută pelerinul sosit de departe să intre în duhul sărbătorii, să se apropie și mai mult, în rugăciune, de Dumnezeu, să-și găsească liniștea și pacea sufletească de care avem atâta nevoie.

Până și simpla trecere printr-un oraș care-și sărbătorește hramul transferă călătorului ceva din încărcătura emoțională, din starea aceea specială pe care o emană o rugăciune atât de amplă, izvorâtă din sufletele a sute de mii de pelerini.

Tocmai comuniunea aceasta, aflarea aproapelui, împăcarea cu sine și cu ceilalți transformă pelerinajul într-un prilej de înălțare și de bucurie sfântă. Într-un astfel de pelerinaj, cei veniți să se roage nu găsesc doar biserica sau sfintele moaște, ci se îmbogățesc cu ceea ce ceilalți pelerini aduc cu ei: credință, evlavie, dragoste, pace.

Poate de aceea, fiecare mijloc și sfârșit de octombrie aduc cu sine, la Iași și la București, de hramul Cuvioasei Parascheva și al Sfântului Dimitrie cel Nou, trăiri pe care numai Dumnezeu, în bunătatea-I nesfârșită, le revarsă asupra celor ce se nevoiesc în rugăciune și smerenie.

‘E a doua oară când vin; parcă mă cheamă Sfânta măicuță Parascheva’

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași aduce, în fiecare an, sute de mii de pelerini din toate colțurile țării și de peste hotare. Cei mai mulți vin cu regularitate, tocmai pentru că simt în suflet frumusețea înălțătoare a acestui moment. ‘De 37 de ani n-am lipsit niciodată de la sărbătoarea Sfintei. Vin să-i mulțumesc pentru ajutorul ce mi l-o dat în viață și să mă rog pentru mântuirea familiei mele și a mea’, explică Elena Agapie, de 67 de ani, din Bârlad.

‘Maica nu mă lasă să plec. Mă rog pentru sănătatea mea, a copiilor, a nepoților, pentru iertarea păcatelor. Vin de 22 de ani aici’, spune și Adela Ghervosche, de 65 de ani, din Săveni, județul Botoșani.

‘M-am așezat la rând azi dimineață pe la 6. E a doua oară când vin; parcă mă cheamă Cuvioasa măicuță Parascheva. Abia așteptam s-ajung. E frig, dar nu mai contează nimic acum’, spune dna Tudorița, care a venit de la Onești, județul Bacău.

‘Pelerinajul preface o cheltuială materială într-un câștig spiritual’

Deși implică cheltuieli materiale, nopți de nesomn, oboseală, deși încearcă puterea omului de a rezista în fața frigului sau a arșiței, pelerinajele la moaștele sfinților constituie pentru creștinul ortodox român un prilej de jertfă, o ocazie de a uita de cele lumești și de a dobândi plată în împărăția lui Dumnezeu. ‘Pelerinajul este în același timp călătorie fizică și spirituală. Călătoria fizică este o deplasare, uneori obositoare și costisitoare, dintr-o localitate în alta, adică de acasă la locul de cinstire a sărbătorii și a sfinților. Iar călătoria spirituală din pelerinaj este o mutare interioară de la o stare spirituală a sufletului la o altă stare spirituală a lui. Dacă această mutare sau călătorie spirituală este un urcuș duhovnicesc sau o creștere duhovnicească, atunci pelerinajul schimbă oboseala fizică în odihnă spirituală, în pace și bucurie sufletească. Astfel, pelerinajul preface o cheltuială materială într-un câștig spiritual și o inițiativă particulară într-o bucurie comunitară’, arăta Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul adresat pelerinilor veniți să se închine la moaștele Cuvioasei Parascheva, pe 14 octombrie 2009.

Comentarii Facebook


Știri recente