Brașovenii s-au închinat la Moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul

Brașovenii s-au închinat zilele acestea la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, aduse în orașul de la poalele Tâmpei de o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Astăzi, 13 februarie, la Biserica cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Sfințit Mucenic Corneliu Sutașul”, unde au fost așezate spre închinare cinstitele moaște, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, a oficiat Sfânta Liturghie, informează TRINITAS TV.

„Calea sfinților se continuă și iată că acum la începutul pregătirii noastre spirituale pentru Postul Paștilor, pentru Învierea Domnului să avem mijlocirea unui sfânt apropiat de noi și care are o mare popularitate și în România”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul vor rămâne în biserica Parohiei „Valea Cetății” din Brașov până pe 17 februarie.

Tot astăzi, Mitropolitul Ardealului a binecuvântat lucrările efectuate până acum la Centrul de bătrâni al Parohiei „Sfânta Treime” – Tocile din Brașov. Aici fost amenajată deja o cantină urmând ca, în viitor, să fie continuate lucrările la aripa nouă a azilului.

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu se va întâlni, mâine, cu preoții din Protoieria Brașov în cadrul unei ședințe organizate la sediul Protopopiatului.

Comentarii Facebook


Știri recente