Botezul Domnului sărbătorit la Tulcea

La sărbătoarea Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Episcopală din municipiul Tulcea înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum a precizat Alexandru Chituță.

Imediat după săvârșirea Sfintei Liturghii a urmat slujba sfințirii apei – Aghiasma cea Mare, în Catedrala, iar, apoi, împreună cu preoții și credincioșii de la celelalte parohii s-a mers în procesiune pe faleza Dunării cântându-se troparul „În Iordan botezându-te Tu Doamne”. Aici, în prezența autorităților locale și a unui mare număr de credincioși, s-a săvârșit sfințirea apei celei mari, iar, apoi, potrivit tradiției, Preasfinția Sa a aruncat în apele Dunării o cruce de lemn împodobită cu busuioc după care au înotat cinci băieți tineri, toții fiind răsplătiți de Episcopul Tulcii.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a accentuat faptul că: „Boboteaza este praznicul luminii căci Hristos Soarele dreptății în Iordan spală întinăciunea păcatelor lui Adam, dar este și în același timp și praznicul sfințeniei căci Hristos sfințind firea apelor ne sfințește pe fiecare dintre noi care prin Botez ne-am îmbrăcat cu El după cum Sf. Ap. Pavel spune: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”.

Comentarii Facebook


Știri recente