BOR și EKD, la a XII-a întâlnire ecumenică – interviu cu părintele prof. dr. Constantin Pătuleanu, membru al delegației Bisericii Ortodoxe Române

Cultura teologică a secolului trecut poate fi definită și ca o cultură a dialogului între Biserici și confesiuni și a unei reciproce cunoașteri. Mișcarea Ecumenică a parcurs în ultimii ani diferite etape. Astăzi, mișcarea ecumenică este foarte diversificată, concretizându-se în întâlniri personale și continuând cu cele regionale și internaționale, conferințe, congrese, adunări bilaterale sau multilaterale, europene sau mondiale. Între aceste dialoguri, un loc important îl ocupă dialogul teologic bilateral dintre Biserica Evanghelică din Germania (EKD) și Biserica Ortodoxă Română (BOR). La Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus s-a desfășurat zilele acestea cea de-a XII-a întâlnire. Delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost alcătuită din zece teologi, în fruntea căreia s-a aflat IPS dr. Mitropolit Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Aflăm mai multe în interviul pe care ni l-a acordat părintele prof. dr. Constantin Pătuleanu, membru al delegației Bisericii noastre.

Vorbiți-ne despre tema principală a întâlnirii de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.

Cea de a XII-a întâlnire între cele două Biserici care a avut loc la Mănăstirea Sâmbăta de Sus în 11-15 martie 2010 a avut tema „Apostolicitatea Bisericii și mărturia ei astăzi în Europa”. Delegația Bisericii noastre, formată din profesori de teologie din țară și din străinătate, a fost condusă de către IPS dr. Serafim, Mitropolitul Germaniei și al Europei Centrale și de Nord. Tema a fost dezbătută atât în dimensiunea ei teologică, cât și dintr-o perspectivă pastoral-misionară. S-a căutat, de asemenea, găsirea unei metodologii practice de colaboare dintre cele două Biserici cu privire la situația diasporei române din Germania.

Care sunt perspectivele de viitor ale acestui dialog?

Prima remarcă ce trebuie făcută în acest context este necesitatea continuării acestui dialog, plecând de la considerația că importanța lui pentru o reală apropiere între Bisericile aflate în dialog este evidentă. Receptarea rezultatelor deja obținute este și ea o provocare pentru teologia actuală. Chiar dacă din dialogul teologic bilateral dintre EKD și BOR nu s-au putut trage consecințe eclesiologice, se poate afirma că acest dialog a condus la o considerabilă apropiere în teologia și spiritualitatea celor două Biserici. Dialogul a fost, așa cum l-au simțit partenerii de ambele părți, un eveniment spiritual. Europa are nevoie într-o comuniune a popoarelor și statelor reconciliate de comuniunea Bisericilor reconciliate, o viziune promovată de către ortodocși și protestanți încă de la începutul mișcării ecumenice.

Care au fost premisele fundamentale care au dus la începerea unor astfel de întâlniri?

Încă din secolul al XVI-lea se poate observa în Țările Române o bună conviețuire între românii ortodocși și sașii protestanți. Această conviețuire între diferite confesiuni, cu o istorie comună îndelungată, cu caracter etnic și prin aceasta cu o experiență fundamentată prin comuniune umană, într-un pluralism și o diversitate culturală, a creat cele mai bune premise pentru derularea unui dialog între Biserici cu mărturisiri de credință diferite. Un alt motiv pentru derularea acestui dialog, din punct de vedere politic, îl constituie existența în Transilvania a sașilor luterani și interesul EKD pentru creștinii evanghelici de aici care, ca și românii, sufereau sub regimul comunist de la București. Dialogul a oferit o bună platformă pentru EKD de a rămâne în permanentă legătură cu aceștia. Pe de altă parte, Bisericile ortodoxe au putut observa în viața EKD și în teologia ei evoluții pozitive, care nu mai corespund „imaginii tradiționale” despre protestantism din secolele trecute, precum: o creștere evidentă a participării credincioșilor la Cina lui Hristos, o preocupare intensă față de Sfinții Părinți, noile accente puse pe importanța Bisericii pentru credința și viața creștinilor, înțelegerea mai profundă a rolului preoției.

Când a avut loc prima întâlnire între cele două Biserici?

Încă din 1974, EKD era pregătită pentru începerea dialogului, care însă, din diferite motive, a tot fost amânată. Abia pe 19 iulie 1978 Dr. Heinz Joachim Held, președintele sectorului Relații Externe al EKD, a făcut propuneri concrete în scris pentru pregătirea dialogului teologic bilateral. Cu această ocazie a fost anunțată atât comisia EKD, cât și tema pentru prima întâlnire: „Sfânta Scriptură, Tradiția și Mărturisirea”. De asemenea se exprima, în această scrisoare, și dorința ca la viitoarele întâlniri să ia parte membri ai Bisericii luterane și reformate din România. Important este faptul că EKD a subliniat de la început caracterul eclesiologic al dialogului, făcându-se totodată și propunerea ca amândouă delegațiile să se familiarizeze mai întâi cu activitatea spirituală a fiecărei Biserici. Răspunsul a fost dat de Episcopul Antonie Plămădeală prin scrisoarea din 19 septembrie 1978. El informa EKD despre alcătuirea comisiei BOR pentru acest dialog, cât și despre acordul asupra temei propuse. În mai 1979, cu puțin timp înaintea primei întâlniri de dialog, s-au întrunit la București reprezentanți ai celor două Biserici pentru a pregăti tema ce urma să fie discutată la primul dialog. Astfel, între 1979 și 2010, au avut loc 12 întâlniri între cele două Biserici.

Care au fost reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române în cadrul acestui dialog?

Succesul dialogului EKD-BOR s-a datorat în primul rând personalităților numite în delegațiile lor de către Biserici. Delegația BOR a fost condusă la început de către Episcopul Vasile Coman al Oradiei, mai apoi de către Înalt Prea Sfințitul Mitropolit Nicolae al Banatului și în ultimul timp de către IPS dr. Mitropolit Serafim, al Germaniei și Europei Centrale și de Nord. Din delegația BOR au făcut parte profesori de seamă precum: pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae; pr. prof. dr. Dumitru Popescu; pr. prof. dr. Dumitru Radu; pr. prof. dr. Ioan Ică; pr. prof. dr. Ilie Moldovan. Cu timpul s-a produs în delegația română o schimbare de generație prin remarcarea unor teologi mai tineri. Odată cu schimbarea de generație în delegația BOR, noii membri români au fost recrutați în exclusivitate dintre teologii români care au studiat în Germania, care vorbesc limba germană și sunt familiarizați cu teologia protestantă germană la ea acasă. Acest fapt apreciat în mod deosebit de către EKD a făcut posibilă desfășurarea discuțiilor în exclusivitate în limba germană, facilitându-se astfel o comunicare directă și în bună cunoștință de cauză. Desigur că și acest aspect a contribuit la succesul deosebit al acestui dialog.

Care sunt temele majore discutate în cadrul acestor întâlniri?

Cele 12 întâlniri, în cei 30 de ani de dialog, care au avut loc până acum, au dezbătut teme importante precum: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție; Tainele Bisericii; Mântuirea în Iisus Hristos; Slujirea Bisericii de către oameni; Integrarea europeană; Ființa și unitatea Bisericii; Sinoadele ecumenice si sobornicitatea Bisericii; Apostolicitatea Bisericii. Dialogurile bilaterale au arătat unde sunt granițele, dar și unde sunt șansele, pentru unitatea creștinilor. Dialogul teologic dintre EKD și BOR s-a purtat pe teme teologice actuale pentru ambele părți. Din dorința de a evita orice contact cu autoritățile comuniste de stat din România, reprezentanții EKD au insistat până la începutul anilor â90 să abordeze în dialogul cu BOR în exclusivitate teme teologice și nu teme cu caracter social sau politic, ceea ce în final s-a transformat într-o șansă pentru acest dialog. Temele discutate la primele întruniri de dialog teologic româno-german au avut deci un caracter strict teologic, spre exemplu: „Scriptură și Tradiție”, „Sfintele Taine” ș.a. Abia după 1990 a fost posibilă abordarea unor teme în perspectivă social-politică, spre exemplu: „Slujirea comună a Bisericilor înr-o societate secularizată”, sau „Responsabilitatea Bisericilor în procesul de integrare europeană”.

Dialogul oficial dintre EKD și BOR nu putea începe cu o altă temă decât aceea privind raportul dintre Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, pentru ca astfel să se clarifice punctul de plecare al oricărei reflecții teologice. De o deosebită valoare teologică a fost în acest sens sublinierea și aprofundarea conceptului de „tradiție apostolică”, concept care asigură legătura fundamentală dintre Scriptură și Tradiție.

A doua grupă de teme în dialogul EKD-BOR a fost cea legată de Sfintele Taine, fie luate în general, fie luate în parte, respectiv aspecte ale Tainelor în relația lor cu activitatea pastorală și sacramentală a celor două Biserici.

Cu privire la Sfintele Taine, a fost de mare însemnătate sublinierea fundamentului biblic al acestora, ca și a faptului că prin Taine se mijlocește lucrarea harului Sfântului Duh și nu doar o oarecare lucrare omenească.

Cea de a treia grupă de teme a avut un caracter hristologic: „Mântuirea în Hristos și sfințirea lumii”; „Îndreptarea și îndumnezeirea omului prin Iisus Hristos”; „Botezul ca încorporare în Noul Legământ și chemare la luptă duhovnicească în urmarea lui Hristos”. În legătură cu aceste teme, dialogul EKD-BOR a atins cele mai multe și mai profunde puncte de consens între cele două tradiții teologice. În sfârșit, cea de-a patra grupă de teme teologice abordate în acest dialog a fost de ordin eclesiologic. În acest sens au fost mai întâi dezbătute diferite aspecte legate de responsabilitatea Bisericilor în lumea de azi, fie în contextul concret al societăților în care cele două Biserici își desfășoară activitatea, fie în legătură cu integrarea europeană. La ultima întrunire, desfășurată la Cluj-Napoca în noiembrie 2002, cele două delegații au hotărât să abordeze o temă eclesiologică de fond și de mare actualitate, anume: „Biserica cea una a lui Iisus Hristos și diversitatea bisericilor de astăzi”. (Articol realizat de Diac. Ciprian Bâra, publicat în „Ziarul Lumina”)

Comentarii Facebook


Știri recente