Bolnavii, mereu în atenția Bisericii

Cuvintele Mântuitorului ‘Milă voiesc, iar nu jertfă’ au iscat mereu în sufletul creștinilor dorința de a se apleca spre suferințele și lipsurile semenilor cu mai multă sârguință. Dar a ajuta un om din când în când este ca o picătură în ocean pe lângă a purta de grijă zilnic cât mai multor persoane bolnave sau nevoiașe. Așa s-a născut ideea de filantropie creștină.

Cel care a transpus în practică pentru prima dată în istoria creștinismului această milă la nivel comunitar a fost Marele Ierarh și Sfânt Vasile cel Mare. Și astăzi, după mai bine de 1.600 de ani de la plecarea sa la ceruri, noi ne inspirăm din moștenirea sa, Vasiliadele. Sfântul Vasile cel Mare a pus bazele unei întregi cetăți a milei creștine. A organizat un spital, un azil pentru bătrâni, o leprozenirie – prima din istoria omenirii – , o casă pentru găzduirea călătorilor, un orfelinat cu școală de meserii pentru copiii crescuți acolo, diferite ateliere de lucru pentru nevoile atâtor așezăminte, dar și pentru lucruri de artă. În toate acestea lucra atât personal bisericesc, cât și laic. Arhiepiscopul însuși avea acolo locuința și îi ridicase și guvernatorului provinciei un apartament special acolo. În mijlocul acestor așezăminte despărțite de niște grădini se înălța biserica.

Societatea creștină de azi nu se poate plânge, prin urmare, de lipsa unui model de îngrijire a bolnavilor, a orfanilor, a bătrânilor singuri și a persoanelor cu alte lipsuri și nevoi. În aceste vremuri de criză profundă spirituală și materială pe care le traversăm, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca anul 2012 să fie dedicat în Patriarhia Română Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor.

Îndreptarea atenției Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care a avut această inițiativă, asupra bolnavilor se întemeiază pe realitățile și nevoile profunde ale societății: ‘Este multă suferință și este nevoie de multă vindecare sufletească și trupească. Medicamentele au devenit din ce în ce mai scumpe, spitalele mai greu de întreținut, oamenii foarte săraci și singuri. Când ei mai sunt și bolnavi, suferința crește mai mult’, a spus Preafericirea Sa, la 1 ianuarie, după Sfânta Liturghie și slujba de Te Deum, în Catedrala patriarhală.

Lângă Catedrala patriarhală se va ridica un centru medical

Bolnavii sunt mereu în atenția Bisericii, prin cererile care se fac la fiecare slujbă, prin săvârșirea Sfântului Maslu, prin Taina Spovedaniei, care vindecând sufletul aduce după sine și vindecarea trupului, prin actele de voluntariat ale medicilor în unitățile medicale de pe lângă parohii. Cu atât mai mult, în acest an toate forțele și voința de bine a preoților de caritate, a personalului medical credincios, a tuturor celor care doresc să facă fapte de filantropie, toate acestea se vor îndrepta cu predilecție spre bolnavii din spitale, aziluri, orfelinate și alte așezăminte.

‘Biserica încearcă să înființeze unități medicale. Avem mai multe dispensare în eparhii, chiar și în unele parohii. Avem cabinete medicale în care medicii creștini oferă consultații gratuite. Adesea, aceste cabinete medicale se află organizate în parohii. Avem mai multe dispensare ale Bisericii și avem și un spital pe care l-am înființat în anul 2000 la Iași, numit Providența, adică pronia sau purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care acum are peste 120 de medici, asistenți și asistente medicale. De asemenea, în apropierea noii catedrale este prevăzută construirea unui centru de diagnostic și tratament, pentru ca pelerinii bolnavi care vin la București să fie consultați gratuit, să se stabilească diagnosticul lor, iar celor care au nevoie de îngrijiri imediate să li se ofere’, a mai spus Patriarhul României în cuvântul de învățătură amintit.

Toate aceste acțiuni care vor fi întreprinse în Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor vin pe un teren fertil, în care au pus semințe bune și înaintașii noștri. Pe lângă mănăstiri și biserici înstărite de parohii au existat încă din cele mai vechi timpuri primele bolnițe. Locuri de îngrijire a călugărilor bolnavi la început, cu vremea, și-au extins aria de îngrijire.

Primele locuri de vindecare – pe lângă mănăstiri

S-au găsit informații despre o ‘xenodochie’ care funcționa la Mănăstirea Prislop în secolul al XIV-lea. Xenodochiile erau adăposturile pentru călători, care erau primiți aici, hrăniți și li se dădea și ajutor medical dacă era nevoie. Xenodochiile mai erau numite și ‘ospătării’ (de la ‘ospitalitate’, de unde și cuvântul ‘spital’ de mai târziu).

În jurul anului 1500 găsim bolnițe funcționând și la Mănăstirea Radu Vodă din București, la Cotnari și la Simidreni.

La 1.704 spătarul Mihai Cantacuzino a întemeiat în București Spitalul Colțea, primul din Țara Românească. Acesta cuprindea 24 de paturi și o farmacie. Al doilea spital construit în București a fost Spitalul Pantelimon, construit de Grigorie Ghica al II-lea, între 1735 și 1752, pe lângă mănăstirea cu hramul ‘Sfântul Tămăduitor Pantelimon’. La început avea 12 paturi ‘pentru cei ce ar pătimi de boale cronice’, cum citim în hrisov. Un medic vizita bolnavii de două ori pe săptămână. În apropiere, Grigorie Ghica a construit o serie de clădiri, grupate în jurul unei bisericuțe cu hramul ‘Sfântul Visarion’, pentru izolarea bolnavilor de ciumă. Ceva mai târziu, în 1762, Alexandru Moruzi a ctitorit un nou spital pentru ciumați la Dudești, în apropierea Bucureștiului.

La Iași, domnitorul Constantin Cehan Racoviță a întemeiat în 1757 Spitalul ‘Sfântul Spiridon’, pe lângă mănăstirea cu același nume. De la 30 de paturi, cât avea la început, în 1860, spitalul avea 280 paturi și administra 13 instituții spitalicești din toată Moldova, fiind cel mai mare din Moldova.

La Mănăstirea Dragomirna, ‘bolnavii bătrâni și cei slabi se așezau în spital și se încredințau fratelui Onufrie, care cunoștea puțin iscusința doftoricească, avea o inimă plină de dragoste și se pricepea cum să mângâie pe suferinzi, cu vorbe și cu sfaturi duhovnicești’, scria biograful Sfântului Paisie de la Neamț. Și la Secu și Neamț au fost înființate bolniță unde accentul cădea pe regimul de viață, dietă și rugăciuni.

Au existat bolnițe și la multe dintre mănăstirile vâlcene: Bistrița, Cozia, Horezu, Râmnicu Vâlcea, Dintr-un Lemn. Una dintre cele mai vechi bolnițe din această parte a țării, atestată documentar, este cea de la Bistrița, ridicată de Barbu Craiovescu. În documentele acestei mănăstiri s-au găsit însemnări despre vindecări de tifos, epilepsie, psihopatii și ciumă. Bolnița de la Cozia, din care azi se mai păstrează o singură clădire, a fost construită de Radu Paisie la 1542. Bolnița de la Horezu a fost ridicată de Maria Brâncoveanu. Întregul complex, înconjurat de ziduri, s-a construit odată cu clădirea bisericii, pentru a folosi drept locuință călugărilor bolnavi, preoților, precum și pelerinilor. La această bolniță au fost tratați și bolnavi veniți din afara mănăstirii, dovadă fiind mormintele de mireni găsite în cimitirul vechi, în urma săpăturilor arheologice. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 4 ianuarie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente