Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este ocrotitorul a două mari și importante biserici din Centrul Capitalei. La km 0 se află Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou și în apropiere, la doar câteva străzi distanță, este Biserica „Sfântul Gheorghe” – Vechi, informează TRINITAS TV. Ambele lăcașuri de cult se pregătesc, ca în fiecare an, să-și cinstească așa cum se cuvine ocrotitorul, anul acesta în a doua zi de Paști.
Ctitorie a Sfinților Martiri Brâncoveni, Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou adună credincioși din toată țara, aici fiind adăpostită, de mai bine de 4 secole, mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae.
Fost scaun al Mitropoliei Ungro-Vlahiei, Biserica „Sfântul Gheorghe” – Vechi impresionează prin arhitectură, fiind o adevărată bijuterie între blocurile cenușii ale cartierului. Ca în fiecare an, de hramul principal la cele două Biserici din Centrul Bucureștiului, sunt așteptați foarte mulți credincioși.