Bisericile Ortodoxe Vechi Orientale, istorie și prezent

Suntem în perioada Penticostarului, timp în care cinstim în mod deosebit Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Această perioadă de bucurie este caracteristică atât Bisericilor Ortodoxe care acceptă dogma hristologică de la Calcedon (cum sunt cele din Rusia, Serbia, România, Bulgaria, Serbia, Grecia), cât și Bisericilor Ortodoxe necalcedoniene, numite și Vechi Orientale, cinci la număr, care s-au îndepărtat de Biserica-Mamă după Sinodul IV Ecumenic, în secolul al V-lea. Vă invităm în lumea acestor Biserici.

Până în urmă cu aproape jumătate de secol, pentru milioanele de creștini ortodocși orientali, răspândiți pe teritoriile Armeniei, Egiptului, Etiopiei, Siriei, Indiei, dar și în diaspora lor, noi, ortodocșii de rit bizantin, eram considerați nestorieni. Iar ei, pentru noi, erau eutihieni sau monofiziți.

De unde aceste denumiri? De la cei doi eretici, Nestorie și Eutihie. Primul, condamnat la Sinodul III Ecumenic, și al doilea, la Sinodul IV Ecumenic. Așadar, bizantinii i-au acuzat pe orientali de monofizitism, adică de erezia lui Eutihie care considera că în Iisus Hristos este doar o fire – cea divină, care a absorbit-o pe cea umană. În schimb, orientalii au răspuns prin acuzația de dioprosopism, erezia lui Nestorie care învăța că în Mântuitorul există două persoane (și nu firi): cea divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, și cea umană sau istorică a lui Iisus Hristos, cu care s-a născut din Fecioara Maria. Deci toată contradicția, și apoi schisma existentă până astăzi, a pornit de la neînțelegerea corectă a celor doi termeni ‘persoană’ și ‘fire’.

Cultul vorbește de două firi

Însă cercetările recente și dialogul întreprins în a doua jumătatea secolului trecut între reprezentanții celor două grupuri au dus la concluzia că nu este nici o diferență doctrinară între Bisericile Ortodoxe Răsăritene și Bisericile Ortodoxe Orientale.

Părintele profesor Nicolae Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București a studiat în amănunt cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe Copte, scriind chiar și teza de doctorat pe această temă. ‘Personal am această convingere că sunt într-adevăr ortodocși, n-au nici o legătură cu monofizitismul. Nu am găsit în nici o carte de cult, în imnuri liturgice și nici în rugăciuni idei monofizite. Ci peste tot numai mărturii despre cinstirea celor două firi ale Mântuitorului’, a spus părintele Necula.

‘Predicatorii, arhiereii și Patriarhul nostru recunosc că dialogul între biserici a scos la iveală unitatea de doctrină, spune Talaat Takla Mourkus Ataas, președintele Asociației Ortodoxe Copte ‘Sfântul Mina’ din București. În toată istoria noastră am avut o concepție ireală despre Bisericile Bizantine. Așa cum bizantinii ne numeau monofiziți, așa și noi îi numeam nestorieni. La aceasta s-a ajuns din cauza lipsei unei explicații ortodoxe clare. A fost o neînțelegere de termeni. Nu există lipsă de dumnezeire sau umanitate a lui Hristos în Biserica Coptă.’

Unire nefinalizată

La aceste concluzii a ajuns și dialogul între cele două grupări de biserici ortodoxe. Prima întâlnire, neoficială, a avut loc în 1964 în Danemarca. La sfârșitul discuțiilor s-a semnat o declarație comună, din care reieșea că între cele două Biserici nu există deosebiri de doctrină, iar diferențele sunt mai mult de terminologie. Din partea BOR a participat prof. Nicolae Chițescu. Au urmat alte trei întâlniri neoficiale, pentru ca în 1985, la Chambésy, să fie prima întrunire oficială. Dar prima declarație comună a venit la următoarea întâlnire, în 1989, din Egipt: ‘Noi suntem de acord să condamnăm ereziile nestoriană și eutihiană. Noi nu separăm, nici nu divizăm natura umană de natura dumnezeiască în Hristos. Cele patru expresii folosite pentru a descrie taina unirii ipostatice aparțin tradiției noastre comune (neamestecat, neschimbat, neîmpărțit, nedespărțit, n.r.)’. Tot atunci s-a renunțat la denumirea de ‘Bisericile necalcedoniene’ fiind înlocuită cu ‘Bisericile Orientale Ortodoxe’. Peste un an, la Chambésy, într-o nouă rundă de discuții, orientalii au recunoscut și definițiile ultimelor patru sinoade ecumenice (IV-VII).

Ultima întrunire a fost în 1993, la Chambésy. Cu această ocazie s-a hotărât ridicarea anatemelor și restabilirea unității eclesiale. ‘În 1993, noi am semnat actul de unire definitivă cu aceste biserici, și urma ca să definitivăm modalitățile de conslujire, chiar de împărtășire și împreună slujire a Sfintei Liturghii. Dar au intervenit unele semne negative din partea Bisericilor Ortodoxe Grecești și Rusești și s-a amânat. Dar documentul există, fiindcă el a fost semnat de toți reprezentanții bisericilor ortodoxe și vechi orientale’, spune pr. Nicolae Necula, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române la dialog alături de Mitropolitul Antonie Plămădeală.

‘Nu este nevoie de o liturghie nouă’

Cu toate acestea, întâlnirile au continuat la Atena și Damasc, pe subcomisii, în care s-a pus problema în ce limbă se va sluji. ‘S-a spus foarte limpede: în momentul în care ne ducem într-o biserică veche orientală se oficiază cultul Bisericii de acolo, în limba respectivă și într-o traducere în engleză. Iar într-o biserică ortodoxă răsăriteană se slujește liturghia bizantină. Nu este nevoie de o liturghie nouă sau ceva hibrid, creat special pentru așa ceva, fiindcă avem o bogăție extraordinară de creații liturgice cultice care depășesc orice imaginație și orice inspirație care am mai avea-o noi acum. Nu avem nevoie de ceva nou, avem fiecare o zestre extraordinar de bogată, moștenită din timpul Sfinților Părinți. De aceea, în cult putem să ne vedem adevărata identitate. Învățăturile de credință, mărturisirile de credință și studiile de teologie au mai variat din când în când, dar, dacă cercetăm cărțile de cult, ne dăm seama că învățătura Bisericilor Vechi Orientale este una ortodoxă, nu una monofizită. De aceea, izvorul principal, zic eu, sunt cărțile de cult, nu manualele de teologie care s-au scris, între timp, de o parte și de alta’, crede părintele prof. Necula.

‘Noi trebuie să ne reconsiderăm această atitudine și să scoatem din cărțile de cult anatematismele împotriva lor, pentru că n-au fost vinovați. Ei erau naționaliști puri, țineau foarte mult la poporul lor. Spre exemplu, ortodocșii copți sunt foarte buni egipteni – sunt adevărații egipteni, pentru că arabii s-au suprapus peste ei – și țin la tradițiile lor adevărate. De aceea merită toată atenția’, mai spune părintele profesor.

Catolicosul armean, născut în România

Despre relațiile actuale dintre Biserica Ortodoxă Română și Bisericile Ortodoxe Orientale am aflat detalii de la pr. Michael Tița, consilier patriarhal pe probleme externe. Potrivit acestuia, relațiile se desfășoară în cadrul dialogului teologic cu ortodocșii orientali (Biserica Ortodoxă cu Bisericile Orientale). Însă, o relație mai apropiată este cu Biserica Armeană. Fostul catolicos al Bisericii Armene, Vasken I Baljian, s-a născut în București. ‘A fost un patriarh foarte venerat. În acea perioadă la noi era patriarh Iustinian. Au fost relații foarte bune între cei doi. Și acum avem relații foarte bune, mai ales că există o episcopie armeană în România, veche de la 1400. Însă, ei fiind un popor care a trecut prin multe încercări, la fel ca și noi, foarte mulți au emigrat, având o diasporă foarte puternică. În general, toate bisericile acestea orientale au o diasporă foarte puternică și activă. Armenii sunt răspândiți peste tot. Sunt oameni înstăriți, foarte bogați și atașați de biserică. Și copții au comunități foarte puternice în SUA, Australia, Europa Occidentală etc.’

Asemănări și deosebiri în cult

Părinte profesor Necula, care este specificul cultului Bisericilor Vechi Orientale, în general, și al Bisericii Ortodoxe Copte, în special?

Au o tradiție liturgică foarte asemănătoare cu cea din Biserica Ortodoxă, fiindcă au fost biserici care până în secolul al V-lea au fost împreună, separându-se în urma sinodului de la Calcedon, invocând sub formă de motiv teologic separarea religioasă, deoarece doreau să se elibereze de sub tutela bizantină.

Credinciosul care participă la slujbele din Biserica Ortodoxă Coptă rămâne foarte surprins că în afară de limbă (arabă și coptă), care n-o poate înțelege, aproape că se află într-o biserică ortodoxă. Sigur că textul liturghiei în mare se deosebește de al nostru, fiindcă ei săvârșesc liturghia Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Grigore de Nazianz și a Sfântului Chiril al Ierusalimului. Dar momentele principale sunt aceleași. De aceea toată viața liturgică, rânduielile liturgice, instituțiile bisericești legate de viața liturgică sunt asemănătoare cu cele din Biserica Ortodoxă Răsăriteană.

Și ei cinstesc sfinții?

Da. Noi am decretat prin Sinodul IV Ecumenic cinstirea sfinților și a moaștelor, iar ei s-au separat imediat după sinod. Cu toate acestea, au și ei un cult, poate mai puternic, al icoanelor, sfinților și moaștelor. În toate bisericile copte găsim această dragoste deosebită.

Cum pregătesc Sfânta Împărtășanie?

Ca și noi, cu pâine dospită, pe care o fac în ziua respectivă sub forma unor azime mari; nu au numai sfântul agneț și celelalte, ci pur și simplu folosesc o pâine întreagă. Dar au aceeași învățătură despre Sfânta Împărtășanie, cred în realitatea Trupului și a Sângelui Mântuitorului Iisus Hristos în Sfânta Împărtășanie.

Celelalte rânduieli sunt asemănătoare cu cele din Biserica Ortodoxă. Au o slujbă denumită ‘a tămâierii de seară’, care este slujba Vecerniei, ‘slujba tămâierii de dimineață’, care este slujba Utreniei. Sfintele Taine, ca rânduială, sunt poate mai lungi sau mai scurte, dar se aseamănă foarte mult. Ritualul cununiei este mult mai dezvoltat decât la noi și rolul pe care îl joacă mirii este important – la un moment dat își schimbă între ei verighetele -, au o participare mai directă la această slujbă.

Se regăsesc în cultul bisericilor acestora instrumente muzicale?

Au o muzică bisericească foarte dezvoltată, cântă toată lumea, au cete întregi de diaconi, care sunt de fapt cântăreți, și au un acompaniament muzical de țimbale, tobe și de triangluri; doar aceste instrumente de percuție, în rest n-au nimic altceva, orgă sau instrumente de muzică. Sunt foarte ritmici, probabil influențați de arabi. Dar muzica bisericească este o muzică a lor, se deosebește de muzica arabă, este o muzică cu totul aparte, o cântă în biserici, o știe toată lumea. Ciudat, cu toate că limba coptă nu se mai vorbește, o știu pe deasupra. Cântă și slujesc în limba aceasta, pe lângă textele care se citesc din Apostol și Evanghelie, iar textele din liturghii se cântă și în coptă, și în arabă. Este impresionantă participarea credincioșilor copți la Liturghie. Când rostesc Tatăl Nostru, este o mare de lume care se roagă. De exemplu, în Catedrala Sfântul Marcu din Cairo, care este o biserică uriașă, cea mai mare din Orientul Mijlociu la ora actuală, o mare de lume ridică mâinile către cer și invocă pe Dumnezeu rostind Tatăl Nostru; ți se face părul măciucă când auzi cum se roagă. Sunt extraordinar de credincioși și de atașați Bisericii lor.

Paștele în Egipt

‘Data Paștelui este aceeași la toate Bisericile Ortodoxe, fie ele Răsăritene sau Orientale. Perioada pascală se întinde tot de la Înviere până la Cincizecime. În această perioadă, noi, în Biserica Coptă, nu postim deloc, nici miercuri, nici vineri. Salutul este același, ‘Hristos a înviat!’ – ‘Adevărat a înviat!’. Liturghia din noaptea de Paști nu începe peste tot la ora 12, ci uneori mai devreme – 19.00, 21.00 sau 20.00 – și se termină în jur de ora 01.00-02.00 noaptea. Bucatele sunt aceleași, mai puțin mielul, deoarece carnea de oaie este consumată regulat, tăiem mielul săptămânal.

Luni, a doua zi de Înviere, avem o sărbătoare foarte mare, a primăverii, care este legată întotdeauna de Înviere. Interesant la această serbare este faptul că participă toți egiptenii, atât musulmani, cât și creștini. În această zi se mănâncă ouă roșii și pește. Cu această ocazie se face o slujbă specială. Oul și peștele simbolizează Învierea: oul mormântul închis, dar care are ceva viu în el, iar peștele fiind mort, totuși nu este stricat.

Postul Paștelui este același, poate uneori mai aspru. Spre exemplu la Florii sau la Buna Vestire nu se dezleagă la pește. Sau în săptămâna pregătitoare, a Brânzei, în Biserica Coptă nu se mănâncă brânză, ci tot de post, dar cu un regim alimentar mai ușor; chiar și numărul metaniilor este mai mic decât în timpul postului efectiv’, explică Talaat Takla Mourkus Ataas, originar din Egipt.

Bisericile Ortodoxe Orientale astăzi

Bisericile Vechi Orientale au alcătuit un grup de Biserici cu o organizare de sine stătătoare, conducere proprie și cult propriu în limba națională. Ele se caracterizează printr-o puternică tradiție veche și o viață cultică foarte intensă. La ora actuală, aceste Biserici sunt:Biserica Apostolică Armeană este una din cele mai vechi Biserici creștine, întemeiată istoric de Sfântul Grigorie Luminătorul, la începutul secolului al IV-lea. Centrul religios este la Etchmiadzin. Întâistătătorul poartă numele de catolicos. Limba de cult e armeana veche.

Biserica coptă din Egipt a fost întemeiată, după tradiție, de Sfântul Evanghelist Marcu. Cultul este în limba coptă. Din secolul al VIII-lea, limba curentă este araba. Foarte intensă este astăzi misiunea monahală. Are șapte seminarii teologice și un Institut de studii copte la Cairo. Are multe parohii în Europa, USA, Canada și Australia, numărând aproape 18 milioane de credincioși. Întâistătătorul este ‘papă și patriarh’.

Biserica Etiopiană, de departe cea mai numeroasă – 45 de milioane -, își are originea în secolul al IV-lea, întemeiată de Sfântul Frumențiu, hirotonit de Sfântul Athanasie al Alexandriei. Apogeul acestei Biserici a fost în secolul al XV-lea. În practicile liturgice păstrează încă tradiții iudaice. În 1959, a fost ridicată la rangul de Patriarhie. Titlul întâistătătorului este de patriarh.

Biserica Siriană își are originea din perioada apostolică, numită ‘iacobită’ sau ‘siro-iacobită’. Cultul este în siriaca veche. Dacă în Evul Mediu a cunoscut o mare înflorire, după invazia mongolă a început să decadă și din cauza turcilor. Titlul întâistătătorului este de patriarh. Patriarhii și-au avut reședința în Antiohia, apoi în Damasc, din 1959. Are o diaspora destul de mare în USA, Australia și Canada.

Biserica Siriană Malankara s-a format prin separarea credincioșilor tomiți din Biserica Asiriană a Răsăritului din India, care erau catolici, și trecerea sub jurisdicția Bisericii siriene iacobite, în secolul al XVII-lea. A avut statut de Biserică autonomă. Se află în provincia Malabar din India. Din secolul al XlX-lea s-a numit ‘siriană a Sfântului Toma’ din India, cu practici ale Bisericii Siriene. Are un Seminar teologic la Kottayam, școli, colegii, spitale și orfelinate. Are o diasporă bine organizată în USA, Marea Britanie și Australia. Întâistătătorul are titlul de catolicos.(Articol publicat în ‘Ziarul Lumina’ din data de 26 aprilie 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente