Bisericile închinate Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul își sărbătoresc astăzi hramul

Credincioșii ortodocși prăznuiesc astăzi, 20 iulie, pe marele prooroc Ilie Tesviteanul, în aproape fiecare protopopiat din țară existând biserici închinate slăvitului prooroc. Cunoscut în popor drept cel care aduce și oprește ploaia, sfântul este rugat în mai multe zone să oprească stăvilarele cerului pentru a opri ploile care au făcut mari probleme în țară în ultima vreme.

În Arhiepiscopia Bucureștilor sunt 13 biserici ridicate în cinstea Măritului Proroc, informează ‘Ziarul Lumina’. În marea majoritate a bisericilor au fost oficiate ieri seară slujba Privegherii și Acatistul Sfântului, iar astăzi, este săvârșită Sfânta Liturghie.

Potrivit tradiției, la sfârșitul Sfintei Liturghii se va săvârși slujba Parastasului spre pomenirea ctitorilor sfântului lăcaș.

Praznic la Sfântul Ilie ‘Rahova’

La Biserica Sfântul Ilie ‘Rahova’ din Capitală, a fost oficiată ieri-seară slujba Privegherii, iar astăzi, Sfânta Liturghie. ‘Așteptăm atât credincioșii de la noi din parohie, cât și din alte parohii să vină la Sfânta Liturghie în cinstea măritului prooroc. După slujba oficiată de un sobor de preoți și diaconi vom oferi și pachete cu alimente celor nevoiași. În fiecare an, sărbătoarea Sfântului Ilie, patronul nostru spiritual, este un prilej de bucurie și de aceea îl serbăm așa cum se cuvine’, a explicat părintele paroh Mihai Hau.

Hram la Sfântul Ilie ‘Gorgani’

Motiv de bucurie este și pentru credincioșii de la Parohia Sfântul Ilie Gorgani, acolo unde paroh este părintele profesor Vasile Gordon. Și anul acesta, după slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată și pomenirea ctitorilor sfântului lăcaș de închinăciune. Și la Parohia ‘Înălțarea Sfintei Cruci’ din București, părintele Ilie Costescu împreună cu enoriașii organizează hramul ‘Sfântului Mare Prooroc Ilie Testiviteanul’, al doilea hram. Hramul a început cu slujba Privegherii de ieri-seară și continuă cu slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii de azi, iar la final va avea loc agapa frățească.

Procesiune la Sinaia

O altă biserică aflată în sărbătoare este Sinaia I, care are drept ocrotitor tot pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. Și aici, slujba a început luni seara, când a fost oficiată Privegherea, urmată de o procesiune cu icoanele Sfântului Prooroc Ilie și a Sfintei Ana plecând de la Biserica Sfântul Ilie, trecând prin Parcul Dimitrie Ghica și ajungând iarăși la biserică. La Sfânta Liturghie de astăzi este așteptat și Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, la final având loc parastasul pentru ctitorii sfântului lăcaș de rugăciune.

Sărbătoare și în Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul este ocrotitorul mai multor biserici din Mitropolia Moldovei și Bucovinei . În Iași, două biserici își serbează hramul de Sf. Ilie. Biserica Talpalari este ctitorită de marele vistiernic al Moldovei, Iordache Cantacuzino, la jumătatea veacului al XVII-lea. Sfântul lăcaș a avut parte de-a lungul timpului de generozitatea multor familii boierești și domnești, printre acestea – familia primului ctitor a avut grijă de sfânta biserică mai bine de două veacuri și jumătate. Unul dintre marii reprezentanți ai familiei Cantacuzino, din ramura Cantacuzino Pașcanu, a fost cel care s-a îngrijit de refacerea din temelie a bisericii la începutul veacului al XIX-lea. Hramul Bisericii Talpalari a fost preluat de la Biserica ‘Sf. Ilie’ de pe strada Vasile Alecsandri din Iași care a fost demolată în anul 1953. Programul liturgic a început aseară cu slujba Vecerniei unită cu Litia și va continua astăzi cu Utrenia, Sfânta Liturghie și pomenirea pentru cei adormiți. Sărbătoare este astăzi și la Biserica cu hramurile ‘Sf. Ilie’, ‘Sf. Nectarie’ și ‘Nașterea Maicii Domnului’ din cartierul ieșean Alexandru cel Bun. Piatra de temelie a acestui sfânt lăcaș a fost pusă în anul 1996, iar construcția propriu-zisă a început în anul 2000. În prezent, se lucrează la pictura sfântului lăcaș. Din luna octombrie a anului 2006, biserica adăpostește moaștele Sf. Ierarh Nectarie de la Eghina, devenind astfel loc de pelerinaj pentru mii de credincioși.

În Protopopiatul Iași 2 își vor serba hramul parohiile Dancu I, Rediu-Aldei, Ungheni, Șerbești, Slobozia și Vișani.

Sărbătoare la Botoșani

În haină de sărbătoare se va îmbrăca și Biserica ‘Sf. Ilie’ din Botoșani. În 1778, pe locul unde se află astăzi sfântul lăcaș exista o biserică de lemn. Acest lucru reiese din Catastihul dat de mitropolitul Calimah în anul 1778 breslei blănarilor din târgul Botoșani. După cum ne-a explicat parohul de aici, pr. Lucian Leonte, protoiereu de Botoșani, ctitorii acestei biserici sunt blănari din orașul Botoșani. Ei dărâmă biserica din lemn și în anul 1809 zidesc mai întâi clopotnița. După terminarea clopotniței, breasla blănarilor face un contract cu pietrarii Constantin Sin Iordache, Ilie Ciobanu și cu epitropii Bisericii ‘Sf. Ilie’, ca să zidească din nou acest sfânt lăcaș. În 1998 începe pictura interioară în tehnica frescă executată de echipa pictorului arhitect Gheorghe Bratiloveanu din Suceava, lucrare întreruptă în anul 2000 din lipsă de fonduri. În 2001 se începe reparația exterioară și schimbarea acoperișului cu tablă de cupru. În Protopopiatul Botoșani va mai fi astăzi sărbătoare la Biserica ‘Sf. Ilie’ din localitatea Cristești, iar în Protopopiatul Dorohoi în parohia Dealu-Mare. În Protopopiatul Roznov parohia Chintici se va afla în sărbătoare, în timp ce în Protopopiatul Săveni biserica din localitatea Adășeni își va cinsti ocrotitorul.

Singura biserică cu hramul ‘Sfântul Ilie’ din Târgu Neamț

În Protopopiatul Târgu Neamț o singură biserică poartă hramul Sfântului Ilie Tesviteanul și aceasta se află în Târgu Neamț, în centrul orașului. Biserica datează din anul din 1837 și este ctitorie a negustorului Alexandru Teoharie. ‘Biserica a fost sfințită în anul 1842, în ziua Sfinților Trei Ierarhi. În primăvara anului 1864, în săptămâna Sfintelor Paști, un incendiu a mistuit mai multe case aflate pe ulița bisericii, dar și acoperișul lăcașului de cult, topind clopotele din turnul-clopotniță. Refacerea acoperișului și a clopotelor s-a efectuat în același an, prin grija ctitorului bisericii’, a explicat pr. Ioan Dogariu, protoiereu de Târgu Neamț.

La 1,5 km de Suceava se află Biserica ‘Sf. Ilie’ din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, ctitorită de Ștefan cel Mare în 1488. Pictura a fost realizată în epoca lui Ștefan cel Mare, apoi refăcută în sec. XVII, când mitropolitul Varlaam repara întreaga biserică. Biserica și-a păstrat forma inițială, având aceleași trăsături cu biserica din Pătrăuți. Impresionează tabloul votiv reprezentându-l pe Ștefan cel Mare și Sfânt cu familia sa. Icoanele împărătești din biserică au fost realizate la Moscova, în 1708.

În Protopopiatul Rădăuți va fi sărbătoare în trei biserici din orașul Rădăuți și în parohia Dărmănești.

În Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc își va serba hramul Biserica ‘Sf. Ilie’ din Vatra Dornei și Mănăstirea Piatra Tăieturii din localitatea Panaci, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’, Ediția de Moldova.

Biserica parohială cu hramul ‘Sfântul Ilie’ din Roman este construită din caramidă, în 1840, de episcopul Meletie al Romanului și nepotul său Germano, arhimandrit de scaun. La acea dată, cartierul N. Bălcescu de azi era comuna Carol I.

Biserica ‘Sf. Ilie’ din Bârlad a fost construită între anii 1859-1869 de către breasla blănarilor, la nord de biserica de lemn din 1794-1795 (cu care a coexistat până în anii 1860-1864). În Eparhia Hușilor va fi sărbătoare astăzi și la Biserica ‘Sf. Ilie’ din Huși.

Hramuri în toată țara

În sărbătoare sunt mai multe biserici și din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului. Una dintre ele este cea din satul Zorile, comuna Adamclisi, ridicată în urmă cu 100 de ani, precum și la Mănăstirea Histria și biserica de lemn din Cernavodă, o frumoasă biserică ridicată în stil maramureșean. De sărbătoarea Sf. Ilie, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, oficiază Sfânta Liturghie la Parohia Comănești din Protopopiatul Baia de Aramă. De sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, Înalt Preasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Alba-Iuliei, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Albac, care își va prăznui hramul, unde este stareță stavrofora Ioanichia Gligor.

Comentarii Facebook


Știri recente