‘Bisericile din Romania si integrarea europeana. Transformare sociala si misiune spirituala’

Peste 100 de reprezentanti ai Bisericilor si organizatiilor neguvernamentale din Romania vor participa maine la o conferinta cu caracter consultativ. Intalnirea este organizata la initiativa World Vision Romania, Confederariei Caritas Romania, Bisericii Ortodoxe Romane prin Sectorul ‘Biserica si Societatea’ si Bisericii Internationale Bucuresti. Conferinta are ca tema ‘Bisericile din Romania si integrarea europeana. Transformare sociala si misiune spirituala’. Despre obiectivele acestei intalniri am aflat mai multe amanunte de la parintele Dorel Motoc, consilier al Sectorului ‘Biserica si Societatea’ din cadrul Patriarhiei Romane: ‘Obiectivele acestei intalniri sunt: demararea unor initiative comune pentru a intampina provocarile integrarii europene din perspectiva Bisericilor si cultelor din Romania, lansarea de subiecte comune institutiilor bisericesti din Romania referitoare la spiritualitate, cultura, problematica saraciei si bunastarii, a migratiei, a valorilor familiei, a diversitatii culturale religioase, precum si a activitatii comunitare in ceea ce priveste raspunsul pe care Bisericile il da fata de noile provocari ale situatiei tarii noastre ca tara integrata in UE. Fata de aceste lucruri, Conferinta Bisericilor Europene a subliniat faptul ca UE nu se poate dezvolta intr-un sens bun fara a tine seama de aspectele spirituale si etice ale constructiei europene’.

De asemenea, parintele consilier Dorel Motoc ne-a vorbit si despre participantii ce si-au anuntat prezenta la conferinta de maine de la Bucuresti: ‘Vor fi mai multe categorii de participanti, vorbitori cheie, si anume: PS Ciprian Campineanul, episcop vicar patriarhal – din partea Patriarhiei Romane, prof. Otniel Bunaciu, decanul Facultatii de Teologie Baptista a Universitatii Bucuresti, domnul Bogdan Tataru Cazaban, consilier de stat la Administratia Prezidentiala, doamna Iosefina Cristina Loghin, presedintele Caritas Europa, mons. episcop Cornel Damian din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucuresti, precum si Excelenta Sa ambasadorul Donato Chiarini, seful reprezentantei Comisiei Europene in Romania. Pe langa acestia, din toate Eparhiile din tara participa unul sau doi delegati, de regula consilierii misionari-sociali sau consilierii culturali, precum si reprezentanti ai ONG-urilor bisericesti, ai unor posturi de radio si televiziune care sunt implicati activ in promovarea ideii evanghelice in ceea ce priveste societatea romaneasca, precum si altor personalitati care au dorit sa fie de fata la aceasta masa rotunda, la aceasta dezbatere, la aceasta incercare de platforma comuna’.

In cadrul dezbaterilor conferintei ‘Bisericile din Romania si integrarea europeana. Transformare sociala si misiune spirituala’ va avea loc si o sesiune de lucru pe grupe. Parintele Dorel Motoc, consilier al Sectorului ‘Biserica si Societatea’ din cadrul Patriarhiei Romane, ne-a vorbit si despre temele ce se vor discuta in cadrul acestei sesiuni: ‘Principalele teme care vor fi discutate in grupurile de lucru sunt cele legate de spiritualitate si valori crestine, viitorul lor intr-o Europa secularizata si instrainata de valorile Evangheliei, promovarea bunastarii materiale si spirituale, impactul integrarii europene din perspectiva culturala, valorile romanesti si valorile europene si implicatiile pe care aceasta dualitate o are asupra misiunii Bisericii, problematica saraciei in contextul Romaniei ca stat membru UE si responsabilitatea Bisericilor in acest sens, in atenuarea saraciei si posibilitatile Bisericii in crearea unor masuri pentru atenuarea saraciei din perspectiva oportunitatilor aduse de aderarea la UE. De asemenea, se va discuta despre problematica migratiei in contextul liberei circulatiei a persoanelor, precum si importanta valorilor familiei in contextul Romaniei ca stat membru UE, dar stat care se pregateste sa si primeasca din alte zone ne-membre ale zonei europene oameni care vin sa se stabileasca la noi’.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…