Bisericile din Patriarhia Română închinate Nașterii Maicii Domnului în sărbătoare

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este prima mare sărbătoare din cursul anului bisericesc. Zeci de biserici parohiale și mănăstiri din țară îmbracă astăzi haine de sărbătoare. După ce, ieri-seară, în biserici s-a oficiat slujba Vecerniei, astăzi se va săvârși slujba Sfintei Liturghii, urmată de tradiționala agapă de hram.

În Capitală se află în sărbătoare opt parohii. La parohiile Bumbăcari și ‘Nașterea Maicii Domnului’ – Ghencea din Protoieria I Capitală, Floreasca și ‘Sfânta Maria’ – Herăstrău din Protoieria II, Eroilor Martiri, Foișor și Zlătari din Protoieria III, după Sfânta Liturghie se săvârșesc slujbe de pomenire pentru ctitori, agape, precum și alte manifestări religios-culturale dedicate Maicii Domnului.

Parohia Zlătari a primit hramul ‘Nașterea Maicii Domnului’ la slujba de sfințire din anii 1860. „Această sfântă și dumnezeiască biserică fiind în mare ruină și crăpându-se, s-a început a se ridica din temelie în anul 1850, cu binecuvântarea IPS Mitropolit al Ungro-Vlahiei D. D. Nifon, în zilele prea înălțatului Domn al Țării Românești Dimitrie Știrbei, de prea Sf. Arhiereu D. D. Calistrat Livis, egumenul de pe atunci…”. Este terminată de egumenul succesor, Atanasie Livis, care «s-a ostenit de a săvârși atât sf. biserică începută, cât și toată împrejurimea cu odăi și clădiri, din temelie precum se vede în jurul acestei sânte biserici…Și hramul a pus . . Nașterea Maicii Domnului care se prăznuiește în ziua de 8 septembrie, zi în care s-a sfințit” după cum spune pisania mai nouă din 1860, tot în limba greacă. Biserica parohiei Zlătari îi mai are ca și ocrotitori pe Sfinții Mucenici Ciprian și Iustina, pomeniți pe 2 octombrie

De asemenea, Biserica „Nașterea Maicii Domnului – Sf. Maria Ghencea” se află azi în haine de sărbătoare. Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost pusă în ziua de 11 iunie 1942, de către I.P.S. Nicodim Patriarhul României, Maria, soția Mareșalului Ion Antonescu, principal ctitor al acesteia, fiind de față primarul Grigore, familia Generalului, ofițeri și credincioși. Planul bisericii a fost întocmit de către arhitectul Dumitru Berechet. Prima zugrăvire a fost efectuată între anii 1944-1946 de către pictorul Emil Ivănescu. Pictura a mai fost restaurată în 1978 de pictorița Virginia Videa. În anul 1995 au început reparații interioare, la cupola de pe naos, precum și refacerea picturii. Biserica a fost târnosită la data de 6 noiembrie 1955. Vitraliile sunt opera meșterului Traian Pârvu. Este prima biserică din București, având două incinte sacre, la subsol și la parter.

De curând, credincioșii Parohiei ‘Sfânta Fecioară Maria’, din Protoieria III Capitală, participă la slujbele religioase în demisolul bisericii, unde au fost finalizate lucrările de înfrumusețare. Ostenelile continuă la biserica mare cu pregătirea pereților interiori pentru demararea lucrărilor de pictură, realizarea catapetesmei din lemn de stejar și a celorlalte obiecte necesare într-un lăcaș de cult.

La intersecția Căii Dudești cu strada Stan Județu din Capitală, s-a ridicat într-un timp foarte scurt Biserica ‘Sfânta Fecioară Maria’. Deși în apropiere mai sunt biserici, noul lăcaș de cult a fost construit pentru locatarii noului complex de locuințe ridicat în zonă. ‘Lucrările de zidire a sfântului lăcaș au fost începute, cu voia lui Dumnezeu și ocrotirea Maicii Domnului, în toamna anului 2008. La 7 septembrie a fost pusă piatra de temelie, pentru ca numai la aproape un an, 8 august 2009, să fie sfințit demisolul lăcașului de cult, de către Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pentru darea în folosință a spațiului liturgic de la demisol, considerat paraclis-capelă, care va rămâne sub această formă în continuare’, a precizat părintele paroh Ioan Gheorghe Țeugea.

În prezent, se pregătește șantierul de pictură pentru biserica mare. ‘Credincioșii ne-au ajutat din puținul lor. Eu nu le-am cerut niciodată nici un ban. Oamenii văzând activitatea pe care o depuneam la construirea lăcașului de cult, de la sine venea cu ajutorul lor, mult sau puțin, însă primit cu toată dragostea, pentru că acel ban este dăruit astfel. Le-am mulțumit, iar ei simt acest lucru’, a spus părintele Țeugea. Cum la 1 septembrie părintele paroh a împlinit 37 de ani de slujire, și-ar dori ca în cel puțin trei ani să ducă la bun sfârșit toate lucrările necesare înfrumusețării și înzestrării bisericii mari, spre a se bucura deplin la împlinirea celor 40 de ani de slujire.

În Protoieria Ploiești își prăznuiesc hramul șase biserici, în Protoieria Vălenii de Munte sunt în sărbătoare cinci biserici.

‘În Protoieria Câmpina, praznicul Nașterii Maicii Domnului este cinstit în șase biserici parohiale: Bușteni, Ghioșești – Comarnic, Florești, Nașterea Maicii Domnului – Voila din Câmpina, Tufeni II, Brebu II. La toate aceste biserici, în ajunul sărbătorii s-au săvârșit Vecernia și Litia, iar în această dimineață se oficiază Utrenia, Sfânta Liturghie și, bineînțeles, slujba Parastasului pentru ctitori. Un eveniment deosebit se petrece la Parohia Brebu II, întrucât această parohie aniversează 100 de ani de la sfințire. Aici, pe lângă manifestările dedicate acestei aniversări, se oficiază slujba Parastasului pentru unicul ctitor, părintele Vasile Nicolau, după care părintele paroh va prezenta viața și activitatea acestui mare duhovnic, ctitor de lăcaș sfânt și de așezăminte social-culturale’, a precizat părintele protoiereu Costică Dumitru, după cum ne informează Ziarul Lumina.

În Protopopiatul Ploiești, credincioșii Bisericii ‘Nașterea Maicii Domnului’ de pe strada Mihai Bravu participă la hramul lăcașului de rugăciune. În sărbătoare mai sunt și parohiile Bătești, Blejor, Goga și Pietroșani din Protopopiatul Ploiești. În orașul Slănic, Parohia ‘Nașterea Maicii Domnului’ din cadrul Protopopiatului Vălenii de Munte își va sărbători hramul principal, iar din cadrul Protopopiatului Urlați, Parohia Colceag.

Hramuri la mănăstiri

Prilej de bucurie va fi și la mănăstirile Pissiota și Christiana din Arhiepiscopia Bucureștilor, precum și la Sitaru, din nord-estul județului Ilfov, care-și serbează cu această ocazie cel de-al treilea hram, alături de Sfântul Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Mănăstirea Sitaru, cunoscută în vechime ca ‘Balamuci’, a fost construită pe o insulă în mijlocul apelor Ialomiței. În sărbătoare se află și Mănăstirea Slănic din Arhiepiscopia Argeșului.

Maica Domnului cinstită în Moldova

Credincioșii sunt așteptați astăzi să participe la slujba Sfintei Liturghii, care va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Mănăstirea Vorona -foto- din județul Botoșani, care își serbează hramul, informează Ziarul Lumina, Ed Moldova. În Arhiepiscopia Iașilor va mai fi sărbătoarea hramului la Mănăstirile Sihăstria, Tazlău și Dumbrăvele, aflate în județul Neamț.

Mii de credincioși sunt așteptați astăzi să participe la hramul Mănăstirii Hadâmbu, aflată în comuna Mironeasa, județul Iași. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început ieri-dimineață, când au fost săvârșite slujba Acatistului și Sfânta Liturghie. Apoi a fost scoasă în procesiune icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Biserica ‘Nașterea Maicii Domnului’, care a fost așezată în baldachinul din incinta veche a așezării monahale. Aseară au fost oficiate slujba Vecerniei unită cu Litia și Taina Sfântului Maslu, iar la miezul nopții s-au săvârșit Miezonoptica și Utrenia, fiind citite mai multe rugăciuni pentru sănătate. Astăzi va fi săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. De la ora 14:00, pelerinii vor participa la Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, Acatistul Maicii Domnului, grabnic ajutătoare (ora 15:00), Vecernia mică (ora 16:00) și la Paraclisul Maicii Domnului (ora 20:00).

Două mănăstiri din județul Vaslui, în straie de sărbătoare

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului va fi marcată astăzi și la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ‘Sfânta Maria’ din Iași. După Sfânta Liturghie, care va fi săvârșită în capela spitalului, în Unitatea de Primire Urgențe, va fi oficiată slujba Aghezmei mici. După cum a relatat pr. Florin Cristea, misionar de caritate în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ‘Sfânta Maria’ din Iași, la finalul slujbei, clădirea spitalului va fi binecuvântată cu apă sfințită.

Tot azi va fi sărbătoare la Mănăstirea Cămârzani din județul Suceava. Aici, Sfânta Liturghie va fi oficiată de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Și Schitul Piatra Tăieturii din județul Suceava, aflat la o altitudine de 1.700 de metri și la o distanță de 24 de kilometri față de orașul Vatra Dornei, pe drumul ce duce în Munții Călimani, își cinstește ocrotitoarea.

PS Corneliu, Episcopul Hușilor, va sluji astăzi la Mănăstirea Alexandru Vlahuță din județul Vaslui, care îmbracă straie de sărbătoare. O altă așezare monahală din județul Vaslui aflată în sărbătoare este Mănăstirea Rafaila.

PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va săvârși astăzi Sfânta Liturghie la Mănăstirea Giurgeni din județul Neamț. Pelerinii se pot închina în biserica acestei așezări monahale la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

Fecioara Maria – ocrotitoarea a numeroase lăcașuri de cult din Transilvania

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, oficiază Sfânta Liturghie la Schitul Bazna, din județul Sibiu, cu ocazia hramului, informează Ziarul Lumina, ed. Transilvania. Credincioșii prezenți la sărbătoarea lăcașului de cult au posibilitatea de a se închina la raclele cu moaștele Sfântului Ioan Botezătorul, ale Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, ale Sfântului Arhidiacon Ștefan și ale Sfintei Mucenițe Varvara, aduse în România de către delegația grecească de la Schitul românesc Prodromu din Muntele Athos.

Înalt Preasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, va oficia Sfânta Liturghie în Biserica ‘Nașterea Maicii Domnului’ din Rozavlea, Protopopiatul Sighet, alături de Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Recea, județul Mureș, cu ocazia hramului.

Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, se va afla în vizită pastorală în Parohia ‘Nașterea Maicii Domnului’ din Oradea, la sărbătorirea hramului sfântului lăcaș unde va săvârși Sfânta Liturghie. În cadrul slujbei, tânărul teolog Alin Nicolae Herlea va fi hirotonit întru diacon pe seama Catedralei episcopale ‘Învierea Domnului’ din Oradea. Biserica ‘Nașterea Maicii Domnului’ din Oradea aniversează zece ani de la așezarea pietrei fundamentale, 8 septembrie 2001, timp în care construcția a fost finalizată în întregime, actualmente sfântul lăcaș fiind pregătit în interior pentru împodobirea cu pictură.

Preasfințitul Petroniu, Episcopul Salajului, va sluji Sfânta Liturghie în Biserica ‘Nașterea Maicii Domnului’ din cartierul Dumbrava Nord a municipiului Zalău.

Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Măgura – Jina, județul Sibiu, cu ocazia hramului sfântului lăcaș.

Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, va sluji Sfânta Liturghie la Mănăstirea ‘Nașterea Maicii Domnului’ Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud.

De asemenea, Mănăstirea Moglănești – Toplița din Episcopia Covasnei și Harghitei își va serba astăzi hramul.

Sărbătoare în mai multe așezăminte monahale

În Arhiepiscopia Sibiului își serbează hramul „Nașterea Maicii Domnului’ ‘Mănăstirea Nocrich-Hârtibaci, Mănăstirea Măgura, comuna Jina, Schitul Bazna și Schitul Orlat din județul Sibiu, precum și Mănăstirea Făget (Boholț), comuna Beclean, din județul Brașov.

În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului este hram la Mănăstirea Ciucea, județul Cluj și la Mănăstirea Piatra Fântânele din județul Bistrița Năsăud.

În Arhiepiscopia Alba Iuliei sunt două mănăstiri care își serbează hamul: Mănăstirea Țeț din județul Alba și Mănăstirea Recea din județul Mureș.

În Episcopia Oradiei este hram la Mănăstirea Voivozi, județul Bihor.

În Episcopia Maramureșului și Sătmarului este hram la Mănăstirea Chiuzbaia și Mănăstirea Ruoaia din județul Maramureș, precum și la Mănăstirea Tegea din comuna Craidorolt, județul Satu Mare. Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este o zi deosebită și la Mănăstirea Bixad din județul Satu Mare care are hramul ‘Adormirea Maicii Domnului’, dar unde se organizează pelerinaj și pe 8 septembrie.

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului în bisericile din Oltenia

În fiecare an, pe 8 septembrie, la Maglavit, în județul Dolj, mănăstirea înălțată în cinstea Nașterii Maicii Domnului și a Izvorului Tămăduirii își deschide larg porțile pentru miile de pelerini veniți din toată țara pentru a participa la slujba de hram. Sărbătoare a început de ieri seară prin slujba Vecerniei unită cu Privegherea, săvârșită de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de membrii Grupului psaltic al Catedralei mitropolitane ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie’ din Craiova. Cu acest prilej, Înalt Preasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, va săvârși Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, informează Ziarul Lumina, Ed. Oltenia.

Ridicată pe locul numit ‘La buturugi’

Istoria mănăstirii de la Maglavit începe cu mai bine de șapte decenii în urmă. Aici, ciobanul Petrache Lupu a devenit martorul mai multor teofanii, mesajul și povestea sa făcându-se auzite în țara întreagă. Pe locul numit ‘La buturugi’ s-au adunat mii de oameni, mulți dintre ei suferinzi, dornici să afle vindecare pe pământul pe care s-a arătat Dumnezeu. În scurt timp, Maglavitul devine un loc important de pelerinaj din România.

Împreună cu preotul Nicolae Bobin, episcopul de Râmnic din vremea aceea, Vartolomeu Stănescu, a hotărât ridicarea pe aceste locuri a unei mănăstiri. Piatra de temelie a fost așezată la data de 14 septembrie 1935, în prezența arhiereului râmnicean și a peste o sută de mii de credincioși. Lucrările au fost stopate de instaurarea regimului comunist și reluate după Revoluția din decembrie 1989. Prin strădania părintelui protosinghel Vladimir Dărângă, actualul eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Craiova și fostul stareț al mănăstirii, a fost ridicată biserica, au fost construite corpurile de chilii și zidul împrejmuitor. Actualmente, Mănăstirea Maglavit este așezământ monahal de maici, stareță fiind monahia Maria.

De asemenea, mănăstirile ‘Dintr-un Lemn’, Jgheaburi și Ostrov, din Arhiepiscopia Râmnicului își cinstesc ocrotitoarea.

Tot în această zi de sărbătoare Bisericile din Măldărești de Sus, loc. Măldărești, și Băloiu, sat Geamăna, loc. Stoilești, Vâlcea își cinstesc ocrotitoarea.

Nașterea Maicii Domnului serbată în Banat

Astăzi, de praznicul Nașterii Maicii Domnului, 53 de biserici din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei își sărbătoresc hramul, informează Ziarul Lumina, Ed. Banat. Cu acest prilej, vor avea loc o serie de evenimente cultural-artistice și religioase, organizate de parohii, împreună cu autoritățile locale.

În toate lăcașurile de cult puse sub ocrotirea marelui praznic, programul religios a debutat ieri, din ajunul sărbătorii, și a continuat astăzi, cu săvârșirea Sfintei Liturghii, iar în final, cu îndătinatul obicei de tăiere a ‘colacului rugii’ și prezentarea noilor ‘nași ai bisericii’. În după-amiaza acestei zile, vor avea loc diverse programe culturale și artistice, expoziții, conferințe și spectacole de muzică tradițională, la care sunt așteptați și credincioși din parohiile învecinate.

Parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Timișoarei ce poartă hramul ‘Nașterea Maicii Domnului’ sunt: Timișoara-Iosefin, Parța, Timișoara-Calea Lugojului din Protopopiatul Timișoara I, Comeat, Giarmata, Giarmata Vii, Sâlciua Nouă, Icloda, Mașloc, Remetea Mică, Unip, Vucova din Protopopiatul Timișoara II, Boldur, Buziaș II, Chizătău, Măguri, Crivina de Jos, Fădimac, Gruni, Hodoș, Honorici, Jena, Păru, Racovița, Secaș, Crivobara, Șanovița, Brestovăț, Visag din Protopopiatul Lugoj, Bethausen, Cutina, Ohaba Lungă, Gladna Română, Jurăști, Margina, Mâtnicu Mic, Nevrincea, Pogănești, Răchita, Remeta Luncă, Sintești, Susani, Baloșești din Protopopiatul Făget, Birda, Cerna, Gaiu Mic din Protopopiatul Deta, Beba Veche, Lenauheim, Periam, Sânpetru Mic, Tomnatic și Uihei din Protopopiatul Sânnicolau Mare.

Comentarii Facebook


Știri recente