Peste 20 de biserici din Bucuresti, demolate in timpul regimului comunist, vor fi reconstituite sub forma de macheta de elevii de la Palatul Copiilor din Buzau. Coordonatorul proiectului, Dumitru Cadulenco, a declarat ca lucrarile vor reda intocmai aspectul respectivelor biserici avind in vederea ca acestea au fost monumente istorice. Pentru a reda cit mai exact fostele locasuri de cult, elevii folosesc documentatia pusa la dispozitie de arhitectul Neculai Ionescu-Ghinea, autorul cartii ‘Biserici osandite de Ceausescu’. Machetele urmeaza sa fie expuse in aceasta vara in Parcul Plumbuita din Bucuresti.
Festivalul de Muzică Bizantină de la Iași se va desfășura în perioada 6-11 septembrie
Arhiepiscopia Iașilor găzduiește cea de a cincea ediție a Festivalului de Muzică Bizantină. Evenimentul va reuni soliști dar și formații corale din Grecia, Liban, Serbia și România. Programul festivalului include concerte, momente liturgice, ateliere de…
Mucenicii nu devin apropiați de Dumnezeu în momentele dificile. Trebuie să cultivi credința, spune Mitropolitul Olteniei
„Trebuie să știm că viața acestor sfinți a fost întotdeauna o preocupare permanentă pentru rugăciune”, a spus Mitropolitul Irineu al Olteniei marți, la hramul Mănăstirii Brâncoveni din județul Olt. „Sfinții Mucenici nu devin în momentele…
Hram la Mănăstirea Hurezi / Vizită la casele memoriale ale Patriarhului Justinian și Mitropolitului Bartolomeu
Mănăstirea vâlceană Hurezi și-a cinstit marți ctitorul, pe Sfântul Constantin Brâncoveanu, alături de cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache. Slujba de hram a fost oficiată de Arhiepiscopul Varsanufie…
Episcopul Oradiei a primit vizita Principelui Radu
Episcopul Sofronie al Oradiei a primit săptămâna trecută vizita Alteței Sale Regale, Principele Radu al României. Întâlnirea a avut loc vineri după-amiază la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea. Cu ocazia acestei vizite, Episcopul Oradiei…
Pentru conștientizarea violențelor asupra creștinilor, mai multe clădiri reprezentative au fost iluminate în roșu
Pentru conștientizarea violențelor asupra creștinilor, mai multe clădiri reprezentative din Capitală, și nu numai, au fost iluminate în roșu marți seară, de sărbătoarea Sfinților Martiri Brâncoveni. Data de 16 august este, din 2020, „Ziua națională…