Biserica voievodală din Rădășeni, înnoire după 400 de ani

Biserica Sfinții Mercurie și Ecaterina, monument istoric din satul Rădășeni, județul Suceava, este una dintre cele mai frumoase biserici de lemn din Moldova și chiar din țară. În ultimii 15 ani a trecut prin ample lucrări de restaurare, care i-au strălucit frumusețea și au readus-o aproape de forma în care au înălțat-o fericiții și pururea pomeniții ei ctitori. M-am bucurat și am apreciat cu mult interes și admirație stăruința părintelui paroh Constantin Rotaru pentru restaurarea sfântului lăcaș. După mulți ani de osteneală, a venit ziua în care vechea biserică va primi binecuvântarea prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și apă sfințită prin rugăciunile arhiereilor, preoților și diaconilor. În vechiul sat Rădășeni, situat nu departe de Fălticeni, între imensele livezi de pomi fructiferi, se află două biserici, una mai frumoasă decât alta. Simplitatea, dar și strălucirea vechii biserici de lemn cu hramul ‘Sfinții Mucenici Mercurie și Ecaterina’ farmecă ochii și inima privitorilor prin picturile sale populare, rămase la fel de vii ca și în urmă cu sute de ani.

Biserica parohială ‘Sfântul Mercurie și Sfânta Ecaterina’ este construită din bârne de brad, iar cei bătrâni spun că lemnul ar fi fost obținut din tăierea copacilor aflați chiar în acel loc. După tradiție, ar fi existat o altă biserică mai veche pe locul numit ‘Siliște’, unde a fost și prima așezare a satului. Probabil că năvălirea tătarilor în anul 1241 i-a silit pe locuitori să se mute în partea de sat numită ‘Fundoaia’, sub dealul Cetățuii.

După tradiție, biserica a fost construită de Ștefan Tomșa între anii 1611 și 1622.

În anul 1741, pe timpul lui Constantin Mavrocordat, din Hotărnicia unei bucăți de loc din hotarul târgului Baia, aflăm că Ștefan Tomșa, care a domnit în anii 1611-1615 și 1622-1623, ar fi învățat carte la Școala Preoțească din Rădășeni și ‘miluin-du-l Dumnezeu cu domnia’, a venit la Rădășeni și a făcut biserica. Se presupune însă și existența unei biserici mai vechi sau chiar a mai multora, în vatra satului.

Așadar, tradiția atribuie lui Ștefan Tomșa construirea bisericii: el ar fi făgăduit că o va construi în momente de încercare, când, fiind fugărit de Constantin Movilă, s-a refugiat la tătari, adăpostindu-se mai întâi (după spusele din bătrâni) în satul Rădășeni. Revenit pe scaunul Moldovei, și-a îndeplinit făgăduința făcută în perioada exilului.

Pornind de la aceste date, se pomenesc până astăzi drept ctitori ai Bisericii Sfântul Mercurie și Sfânta Ecaterina Ștefan Voievod și Domnița Elena. Cu toate acestea, alte surse încearcă să demonstreze că Ștefan Tomșa ar fi doar ctitorul temeliei puse în anul 1615, după ce terminase Mănăstirea Solca, pe care la 15 martie 1615 o înzestrează cu satele Lămășeni (astăzi com. Rădășeni) și Stupca (lângă Suceava).

Faptul că numai temelia bisericii ar fi pusă ‘de ori sub domnia lui Tomșa’ e întărită de câteva aspecte. În primul rând, de faptul că un domn nu ridica biserici de lemn, ci din piatră și cărămidă, ba chiar și boierii se întreceau a zidi biserici de zid, și nu de lemn. După îndepărtarea lui Tomșa de la domnie, în anul 1615, locuitorii satului Rădășeni ar fi continuat construirea bisericii, folosind pentru aceasta lemnul și păstrând forma de corabie, comună tuturor bisericilor din lemn din acea vreme.

În al doilea rând, când Ștefan Tomșa revine la domnie, în 1621, dăruiește bisericii o linguriță de aur cu următoarea inscripție în limba slavonă: ‘Și am dat-o pre ea spre a se ruga pentru noi în biserica din Rădășeni, unde este hramul Marelui Mucenic Mercurie. Io, Ștefan Voievod Tomșievici’, inscripție din care nu reiese că Tomșa ar fi construit biserica. Această linguriță a fost luată de călugării din Slatina și dusă la Mănăstirea Neamț. Se pare că a ajuns la Moscova, împreună cu tezaurul României. Însă rădășenenii s-au îngrijit a face o altă linguriță, format polonic, din argint poleit, care există și astăzi; în afară de imitația inscripției slavone, lingurița mai are și următoarea inscripție: ‘Această lingură s-a hărăzit de E.M. Naftanailă la B. din Rădășeni – 1886’.

Biserica are dimensiuni relativ reduse, fără turlă, fiind acoperită în semicilindru. Are forma de navă și se compune din: pronaos, naos, altar. Soclul este de piatră bucerdată, pereții din bârne de lemn căptușite, pardoseala din lespezi de piatră. Latu-rile de vest și de est se încheie în formă poligonală, altarul are lățimea mai mică decât restul bisericii, formând între retragerile pereților și iconostas cele două nișe, proscomidia și diaconiconul. Pronaosul este despărțit de naos printr-o arcadă susținută de două coloane profilate. Pe latura de sud are un pridvor a-dăugat ulterior, după unele date, în anul 1877, după altele – în 1909.

La interior, biserica este pictată în tempera, în stil popular, specific bisericilor de lemn din Moldova. Ansamblul mural a fost realizat în 1875 de călugării Chelsie, Ioan și Iulian. Mărturie este următoarea inscripție, cu litere chirilice, aflată pe icoana Sfântului Nicolae din catapeteasmă: ‘Și s-au zugrăvit Sfântul Altar în anul 1875 de robii lui Dumnezeu ieromonah Iulian, Chelsie și Ioan – trei frați – pentru iertarea păcatelor sale, dimpreună cu Ion Irimescu, fiind ucenic, pentru a lui mântuire’. Timpul în care s-a zugrăvit biserica îl putem deduce și dintr-un pomelnic din anul 1876 (la un an după zugrăvirea altarului), care spune: ‘Acest Iulian au zugrăvit biserica aceasta toată, spre veșnica sa pomenire’.

Iconografia este cea specifică erminiei bizantine, cu un desen clar, dominanta cromatică în tonuri de albastru și verde, cu numeroase detalii pitorești, în scene pline de narativism și culoare locală. Chipurile personajelor au un aspect naiv de pictură populară, veșmintele sunt tratate simplu, cu drapaje liniare, cu unele elemente decorative. Există o anumită monotonie în compunerea șirurilor de personaje, dată și de imobilismul lor, dar prospețimea cromatică, unele detalii pitorești, expresivitatea fizionomică le dau o vioiciune specifică.

În naos, pictura originală se păstrează doar pe pereți, iar pe boltă, un fragment lângă traveea vestică: Maica Domnului în slavă înconjurată de scene din ciclul Patimilor și al Învierii Mântuitorului.

În pronaos, bolta în semicilindru este dominată de imaginea Dreptului Judecător: Iisus Hristos venind pe nori cu crucea în mână, alături de Arhanghelul Mihail sunând din trâmbiță. De jur împrejur, în medalioane, apar cetele ierarhilor, cuvioșilor, drepților, mucenicilor. În registrul următor, înconjurând aceste medalioane, sunt scene din Vechiul Testament (din Facere: Crearea lui Adam, Izgonirea din Rai, Cain ucide pe Abel etc.) și Noul Testament (minuni: Învierea fiicei lui Iair, Vindecarea femeii gârbove și altele). Pe pereți apar, la fel ca în naos, șiruri expresive de mucenici, cuvioși, mărturisitori. Scenele sunt însoțite de inscripții în limba română, cu caractere chirilice.

La intrarea în pronaos, pe peretele de sud, sunt pictați Ștefan Tomșa voievod și doamna Elena, ținând macheta bisericii în mână, într-un tablou votiv de o mare simplitate. Pe peretele de est apare Judecata de Apoi, într-o redare plină de detalii pitorești (sufletele drepților din mâinile lui Avraam, Isaac și Iacov sunt ținute într-un fel de ștergar; diavolul ce străjuiește râul de foc este reprezentat asemenea unui personaj fioros din poveștile populare etc.).

În altar apar marii ierarhi, arhidiaconii Ștefan și Lavrentie în dreptul postforiilor, iar în semicalotă Sfânta Treime în redactare occidentală, cu Dumnezeu-Tatăl și Fecioara încoronată, stând pe nori.

Iconostasul, cu structura și formele baroce, de influență apuseană, cu încărcătura de elemente decorative, cu icoanele împărătești acoperite cu ferecături de metal, este o realizare târzie de la sfârșitul veacului al XIX-lea. El rupe armonia bisericii de lemn, a picturii originale, marcând o altă vârstă a artei eclesiale.

Întrucât biserica este monument istoric, intervenții sau modificări ale formei inițiale semnificative nu s-au făcut; s-a căutat însă ca în permanență să fie întreținută și conservată în condiții cât mai bune. Astfel, în anul 1954 a fost curățată pictura în tempera, a fost vopsit exteriorul bisericii, pereții fiind îmbrăcați cu scânduri. La fel s-a procedat și în anul 1976, curățându-se din nou pictura, vopsindu-se din nou pereții exteriori. A fost reparat soclul cu praf de piatră bucerdată.

După 1991 au avut loc din nou ample lucrări de restaurare, s-a revenit la forma inițială, biserica a fost acoperită cu draniță, cum se cere în cazul bisericilor de lemn, și din nou cheltuielile au fost suportate de către enoriașii parohiei și alți credincioși binevoitori.

Începând cu anul 1990 a fost numit la Parohia ‘Sfântul Mercurie și Ecaterina’ preotul Constantin Rotaru, născut la 15 septembrie 1953, în localitatea Todirești-Suceava. Absolvent al Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, a fost hirotonit preot în 1975 pentru Parohia Reuseni. În toamna anului 1990 a fost instalat la Rădășeni de către PS Pimen Suceveanul, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În anii de șantier a coordonat ample lucrări de restaurare a bisericii în interior și exterior: acoperiș nou de șindrilă, pridvor asemănător celui original, restaurarea valoroasei picturi murale, mobilier nou de stejar, instalația electrică și de încălzire termică, casa de prăznuire dotată cu cele necesare. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 4 octombrie 2012, semnat de Arhim. Timotei Aioanei)

Comentarii Facebook


Știri recente