Aceasta manastire este atestata ca fiind cea mai veche din tara, prima mentiune documentara datand din anul 1177, insa istoricii spun ca lacasul sfant este chiar mai vechi cu cateva secole. Manastirea Hodos-Bodrog are si o bogata colectie de icoane, de carti vechi si de alte obiecte de patrimoniu din secolele al XIV-lea si al XIX-lea. Cel mai valoros obiect este insa icoana Maicii Domnului care dateaza inca de la inceputul infiintarii manastirii. Cum a fost sarbatorit hramul astazi la acest sfant lacas ne-a spus staretul manastirii, parintele arhimandrit Nestor Iovan: ‘Astazi a participat PS Episcop Timotei al Aradului care a slujit impreuna cu soborul de preoti al manastirii si ai parohiilor din jurul manastirii, si care a rostit si un bogat cuvant de invatatura. Hramul a decurs intr-o atmosfera foarte frumoasa, timpul fiind frumos’.
Mitropolitul Petru la hirotonirea unui preot şi a unui diacon: Dumnezeu ne cheamă pe toți să înmulțim talanții
Mitropolitul Petru al Basarabiei a afirmat sâmbătă, cu ocazia hirotonirii unui preot şi a unui diacon, că „Dumnezeu ne cheamă pe toți, dar mai ales pe cei înzestrați cu harul preoției, să înmulțim talanții”. „Dacă…
„Părinte, să-mi dați o poză cu dumneavoastră, că nu v-am văzut niciodată fără combinezon!”
Preotul misionar Bogdan George Brânzea povestește cum a trăit anul pandemiei în rolul de duhovnic și asistent medical într-un spital suport Covid-19. După ce a absolvit Teologia, Părintele Bogdan George Brânzea și-a luat și diploma…
„Vând tot, dau totul, însă am nevoie și de ajutor”, strigătul unui tată. Răspunsul Bisericii
Vând tot, dau totul, însă am nevoie și de ajutor”, este strigătul unui tată al cărui copil, în vârstă de 14 ani, suferă de o boală gravă. Tânărul Ionuț-Petrică Mutașcu este din localitatea Verendin, județul…
Redirecţionează până la 3,5% din impozitul anual pentru Catedrala Naţională
Redirecţionează până la 3,5% din impozitul tău pe venit, pe care l-ai plătit statului în anul 2020, la construirea Catedralei Naționale. Structura de rezistență a Catedralei Naționale a fost finalizată, iar în prezent sunt în…
Mănăstirea Cernica | Povestea piaţetei dedicate poetului Daniel Turcea
„Rugaţi-vă” au fost ultimele cuvinte pe care tânărul poet Daniel Turcea le-a rostit pe patul de moarte. Avea 34 de ani şi niciun regret că pleacă din această lume, deoarece, conform propriilor mărturisiri, era fericit.…