Biserica „Sfinții Arhangheli” din Parohia Cucuteni, Protopopiatul Pașcani, a fost resfințită

Peste 1.000 de credincioși au participat duminică, 12 septembrie, la slujba de resfințire a Bisericii ‘Sfinții Arhangheli’ a Parohiei Cucuteni din Protopopiatul Pașcani, informează „Ziarul Lumina”. Sfântul lăcaș a fost restaurat și reconsolidat prin strădania enoriașilor și prin grija părintelui paroh Cristinel Prodan.

Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat duminică slujba de resfințire a Bisericii ‘Sf. Arhangheli’ din parohia Cucuteni, Protopopiatul Pașcani. Sfântul lăcaș, monument istoric, a fost refăcut prin hărnicia, dărnicia și evlavia deosebită a credincioșilor de aici. Slujba de resfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul pe un podium special amenajat în curtea sfântului lăcaș. Părintele paroh Cristinel Prodan a primit rangul de iconom stavrofor, iar credincioșii care s-au remarcat în susținerea lucrărilor, distincții de vrednicie. Preasfinția Sa a mulțumit părintelui paroh pentru că s-a implicat în derularea lucrărilor de restaurare a bisericii și a ridicării unei case sociale. Preasfințitul Calinic Botoșăneanul a apreciat faptul că s-a amenajat exteriorul sfântului lăcaș și a mulțumit credincioșilor pentru angajamentul lor duhovnicesc față de sfânta biserică. ‘Fostul primar al comunei Cucuteni, domnul Mihai Tun, s-a implicat în mod deosebit alături de părintele paroh în tot ceea ce a însemnat construcția și lucrările care s-au realizat la această parohie. Domnul primar a fost zeci de ani epitropul bisericii și a făcut cinste credincioșilor adevărați și buni. Domnia sa cunoaște foarte bine istoricul sfântului lăcaș din Cucuteni. Toți cei care au participat la această sărbătoare, un număr impresionant de credincioși, având în vedere că parohia este mică, au trăit o adevărată bucurie duhovnicească, înțelegând cu toții semnificația sfințirii unei biserici’, a relatat pr. Pavel Postolachi, protoiereul Protopopiatului Pașcani.

Comentarii Facebook


Știri recente