Biserica Sfântul Mina din Brașov în haine de sărbătoare

La Biserica ‘Sfântul Ioan Botezătorul’ și ‘Sfântul Mina’ din Brașov au fost aduse ieri, 10 noiembrie, moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș. Delegația de la Timișoara care a adus racla cu moaștele amintite este condusă de Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Astăzi, 11 noiembrie, Înalt Preasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfințitul Episcop Paisie Lugojeanul și un sobor de preoți și diaconi vor oficia Sfânta Liturghie la biserica amintită, care își sărbătorește și cel de-al doilea hram. ‘Am dorit să avem o sărbătoare aleasă, întrucât se împlinesc cinci ani de la târnosirea bisericii noastre’, ne-a explicat părintele Cornel Toma de la biserica brașoveană. Moaștele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș vor fi duse la Timișoara în această după-amiază.

Comentarii Facebook


Știri recente