Biserica „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, monument istoric de artă bănățeană

O frumoasă operă de artă tradițională bănățeană, biserica de lemn din incinta Centrului Eparhial din Timișoara, închinată ocrotitorului Banatului, Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, reprezintă un intim și smerit loc de reculegere și rugăciune pentru ierarhii și credincioșii bănățeni, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

Biserica a fost adusă aici în anul 1970, din satul Hodoș, județul Timiș, întrucât în sat a fost construită o biserică nouă din cărămidă, iar cea veche a fost lăsată deoparte și oarecum umbrită de măreția noului lăcaș de cult.

Astfel, conducerea Arhiepiscopiei Timișoarei și Caransebeșului aduce biserica în parcul Reședinței mitropolitane din Timișoara în anul 1970, marcând cu acest prilej 10 ani de arhipăstorire a Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului. Biserica a fost târnosită la 4 martie 1972 de IPS Nicolae și destinată a fi paraclis mitropolitan și loc de liniștire sufletească pentru toți oaspeții și angajații Centrului Eparhial.

‘Biserica, declarată monument istoric, datează probabil din secolul al XVIII-lea și a aparținut satului Hodoș, județul Timiș. Conscripția din 1717 menționează satul Hodoș cu 37 de case, făcând parte din districtul Lipovei. Din cauza trecerii timpului, aceasta a suferit numeroase degradări, ce au impus tencuirea pereților pe interior și exterior. Odată cu aducerea bisericuței în incinta Centrului mitropolitan, i-a fost confecționat un nou iconostas din lemn de stejar, întrucât din cel vechi nu s-a păstrat nimic. Lucrările au fost executate de meșterul Filimon Moraru din Sântandrei – Simeria. Iconostasul și pereții interiori au fost împodobiți cu 33 de icoane pe lemn și sticlă cu valoare de patrimoniu, adunate de la bisericile din cuprinsul eparhiei’, a precizat părintele Aurel Filip, muzeograful colecției de artă religioasă veche al Arhiepiscopiei Timișoarei.

La împlinirea în acest an a jumătate de secol de arhierie a Întâistătătorului Banatului, Biserica ‘Sfântul Ierarh Iosif cel nou de la Partoș’ dăinuie în aceeași locație și reprezintă un crâmpei de artă religioasă tradițională ce aduce aminte credincioșilor timișoreni de viața bisericească din Banat de la sfârșitul secolului al XVII-lea.

Comentarii Facebook


Știri recente