Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Capitală, în perioada interbelică

Începută de domnitorul Antonie Vodă din Popești (1669-1672) și de dragomanul Panaiotis Nikusios, ca metoc al ‘Sf. Mormânt’ din Ierusalim, Biserica Sf. ‘Gheorghe Nou’ din apropierea Curții domnești și dinspre Calea Moșilor și mahalaua Cavafilor nu a fost finalizată. Lăcașul a fost terminat de domnitorul martir Constantin Brâncoveanu, pe care l-a construit, între 1705-1707, după planurile ctitoriei sale de la Hurezi, informează ‘Ziarul Lumina’.

Arhitectura noii construcții, monumentalitatea care domină lăcașurile Radu Vodă sau mitropolia și strălucirea care i s-a dat i-au determinat pe mulți contemporani ai epocii brâncovenești să o considere cea mai frumoasă biserică din București. A fost sfințită de praznicul Sfinții Apostoli Petru și Pavel din 1707, în prezența unor ierarhi autohtoni, din Balcani, dar mai ales a patriarhului Hrisant Nottara al Ierusalimului. În jurul bisericii, ctitorul a construit chilii, clopotniță, un han și casele egumenești și patriarhale. În 1718, mănăstirea a fost pustiită de un incendiu, dar a fost refăcută de domnitorul Ioan Mavrocordat. La cutremurul din 1802, turlele s-au prăbușit, iar la marele foc din 1847 biserica și clopotnița au fost distruse. În 1851, biserica a fost renovată într-un stil complet diferit de cel brâncovenesc, primind influențe neoclasice și neogotice, aproape de nerecunoscut față de lăcașul inițial. Abia după al Doilea Război Mondial, biserica a cunoscut o refacere în consonanță cu arhitectura inițială. În acest lăcaș se găsesc rămășițele pământești ale domnitorului martir Constantin Brâncoveanu și mâna dreaptă a Sf. Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni, adusă de domnul Mihai Viteazul ctitoriei sale Mihai Vodă din București.

Comentarii Facebook


Știri recente