Biserica ‘Sfantul Andrei’ din Iasi isi sarbatoreste astazi hramul.

Biserica ‘Sfantul Andrei’ este situata in apropierea Palatului Culturii din Iasi. A fost ctitorita de Preotul Ioan Buciumas si de negustorul Neculai in anul 1794. Pe acest loc s-a aflat o biserica de lemn care a fost construita cu mult inante.

Biserica are si un al doilea hram: Sfantul Mare Mucenic Mina. Intre anii 1989-1996 s-au facut importante reparatii capitale care au dus la inaltarea bisericii cu 2m si lungirea ei cu mai bine de 6m. De asemenea, a fost refacuta si pictata in interior si s-a cladit un turn-clopotnita. Biserica a fost resfintita de Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei si Inalt Prea Sfintitul Nicodimos – Mitropolit de Patras la data de 15 octombrie 1996, in prezenta sfintelor moaste ale Sfantului Apostol Andrei.

Mai multe amanunte despre istoricul Bisericii Sfantul Andrei din Iasi ne-a oferit Parintele Dr. Vasile Nechita – inspector pe catedra de Religie din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Iasi si parohul locasului de inchinare care-si serbeaza astazi hramul: ‘Biserica Sfantul Andrei a fost construita intre anii 1795-1796, pe locul unei biserici mult mai vechi. In anul 1986, cand s-au inceput lucrarile de restaurare a bisericii, pe interior, s-au descoperit o serie de indicii care ne duc la concluzia ca biserica a fost ridicata pentru slujbasii Curtii domnesti. Biserica a primit hramul Sfantului Apostol Andrei pentru ca aici se afla si breasla pescarilor (a mrejerilor), dat fiind faptul ca Sfantul Apostol Andrei era socotit patronul pescarilor. In anul 1957, biserica a avut de suferit o serie de modificari: s-a construit un turn de piatra in locul celui din lemn; acest turn a fost consolidat in anul 1977 in urma cutremurului din acel an. In anul 1986, s-au facut lucrari de restaurare a bisericii pe interior, indeosebi pardoseala. Dupa anul 1990, s-au inceput ample lucrari de restaurare a bisericii. La 200 de ani de la zidire, Biserica Sfantul Andrei a fost resfintita in anul 1996 in prezenta moastelor Sfantului Apostol Andrei – patronul si ocrotitorul acestui sfant locas de inchinare.’

De asemenea, Parintele Vasile Nechita ne-a vorbit si despre Parohia Sfantul Andrei: ‘Parohia Sfantul Andrei este o parohie in care clerul si credinciosii au colaborat si colaboreaza. Unii slujitori ai Bisericii Sfantul Apostol Andrei au lucrat si in Administratia Mitropolitana. Credinciosii sunt atasati de Biserica si participa la cele mai importante evenimente religioase de peste an si din cadrul parohiei.’

Parintele Vasile ne-a oferit mai multe amanunte despre si despre programul liturgic din ziua hramului sfantului locas de inchinare la care este slujitor: ‘Praznuim cu bucurie faptul ca am reusit ca biserica sa o imbracam in haina de sarbatoare. Programul liturgic al parohiei noastre este urmatorul: aseara, incepand cu orele 16.30, s-a savarsit slujba Veceriei cu Litia, iar astazi, de dimineata, incepand cu ora 08.00, se va oficia slujba Utreniei si slujba Sfintei Liturghii, precum si Slujba de pomenire a celor adormiti. La hramul Bisericii Sfantul Apostol Andrei sunt asteptati numerosi preoti si credinciosi atat din Municipiul Iasi, cat si din imprejurimi.’

In cuvantul sau de invatatura din cadrul Sfintei Liturghii, Parintele paroh Vasile Nichita – inspector pe catedra de Religie din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Iasi a subliniat faptul ca Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat ne indeamna pe fiecare dintre noi sa pastram si sa luptam pentru credinta noastra pana la jertfa: ‘Pentru Biserica Sfantul Andrei, sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei cel Intai chemat este, mai intai, o chemare de a ne purta cu barbatie crucea credintei, pentru ca, in limba greaca, cuvantul Andrei inseamna barbat. In fiecare moment al vietii trebuie sa aratam eroismul credintei, pentru ca nu este usor a lua si a purta Crucea lui Hristos, asa cum au procedat si Sfintii. Prin luarea si purtarea Crucii suntem pe calea Sfintilor care au bineplacut lui Dumnezeu.’

La finalul Sfintei Liturghii din ziua serbarii Sfantului Apostol Andrei, s-a oficiat o Slujba de pomenire a celor adormiti, dupa care au fost oferite pachetele de mancare tuturor celor care au participat la hramul acestei biserici.

Comentarii Facebook


Știri recente