Biserica Sfânta Treime din Sohodol renaște din temelii

Satele de munte încântă trecătorii prin frumusețea așezărilor omenești, ce nu știrbesc farmecul peisajelor naturale, dar mai ales prin ospitalitatea locuitorilor și credința acestora. Poposind în satul Sohodol, județul Brașov, am fost încântați de peisaje, de oamenii de aici și am găsit de cuviință să vizităm biserica ‘nouă’ de aici, un lăcaș de cult aflat în plină renovare.

Biserica ‘Sfânta Treime’ din Parohia Sohodol-Nou, Protopopiatul Bran-Zărnești, numită de săteni ‘biserica nouă’, a fost zidită în 1820. Puținele documente ale vremii ne arată că preotul Dumitru, care slujea la biserica veche din Sohodol împreună cu socrul său, a luat inițiativa de a construi o biserică din lemn în partea de sus a localității, pentru a răspunde mai bine nevoilor religioase ale sătenilor care și-au întemeiat gospodării până aproape de poalele Munților Bucegi. Așa cum cereau legile acelor vremuri, preotul Dumitru a fost nevoit să meargă călare până la Cluj, la Dieta de aici, pentru a obține aprobările necesare construirii lăcașului de cult. Îndată după obținerea aprobărilor, preotul și sătenii au pornit lucrările de construcție.

‘Inițial, s-a făcut o temelie din piatră pentru o construcție din lemn, dar mai târziu se pare că enoriașii au găsit o posibilitate de a construi biserica din piatră, dar pe aceeași temelie. Se pare că biserica a fost construită de meșteri sași. Pornind lucrările de consolidare, am descoperit, o greșeală de construcție. Probabil că din avântul lucrării, atunci, la 1820, au construit pereții exteriori, au lăsat începuturile de bolți și au pus acoperișul, probabil să nu-i plouă. Construind mai apoi bolțile, au fost încurcați de grinzile de la acoperiș. Soluția a fost să taie grinzile, pentru că nu se puteau încadra cu bolțile și de aceea au șubrezit acoperișul’, a explicat pentru „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania parohul de la Sohodol-Nou, părintele Cornel Ionel Pușcariu.

Consolidarea zidirii

Primele lucrări de consolidare și renovare la biserica nouă din Sohodol au început în aprilie 2009. După o mișcare seismică ușoară, au apărut câteva fisuri, iar deplasarea bolților de-a lungul vremii este atât de pregnantă, încât crucea de pe catapeteasmă a fost îndoită de presiunea exercitată. În urma unei expertize, s-a ajuns la concluzia că lăcașul de cult necesită ample lucrări de consolidare. Astfel, s-au efectuat săpături în jurul bisericii, până la nivelul fundației, pentru a se face o subzidire. A urmat turnarea unor stâlpi de beton în dreptul arcadelor, care să susțină construcția și reparațiile acoperișului.

‘A fost foarte greu să strângem bani pentru lucrări. Am primit de la Secretariatul de Stat pentru Culte, prin grija secretarului de stat Adrian Lemeni, care ne-a și vizitat de trei ori, sumele de 12.000 de lei în 2009 și 3.000 de lei în 2010. Contribuțiile credincioșilor au fost de real folos, încât am ajuns la suma de 60.000 de lei investită până la finele anului 2010’, ne-a mai spus părintele paroh.

O altă lucrare costisitoare este recondiționarea picturii interioare. De o rară frumusețe artistică, pictura a fost realizată în perioada 1860-1865 de pictorul Toma Condrea. Câteva scene din pridvorul bisericii au fost deja recondiționate, urmând ca, după finalizarea celorlalte lucrări de restaurare, întreaga pictură să-și recapete strălucirea de odinioară. ‘Ne dorim să reconsolidăm și catapeteasma, ale cărei icoane sunt deosebite, de o bogăție spirituală rar întâlnită. Din orice unghi, parcă sfinții se uită la tine’, continuă părintele Pușcariu.

Cele șapte Sohodoale

Parohia Sohodol-Nou numără 160 de case, care se întind pe o suprafață mare. Familiile din parohie sunt formate din oameni cumsecade, cu o credință sinceră și puternică, manifestată prin atașamentul față de Biserică, cultul dezvoltat al morților și păstrarea tradițiilor. Spiritul ospitalier al sătenilor se simte cel mai bine în activitățile din comunitate. Hramul bisericii din 2009 a fost marcat de o întâlnire a reprezentanților tuturor localităților din România care poartă numele Sohodol. Împreună cu Primăria Sohodol, parohia a invitat primarii și câțiva reprezentanți ai celorlalte șase localități cu același nume: Sohodol de Bihor, comuna Căbești, două din județul Alba, altul care ține de orașul Tismana, unul din comuna Lălești, jud. Hunedoara, și unul la Bacău. ‘Împreună am hotărât să ne întâlnim la noi, an de an, nu neapărat de hramul bisericii. Dorim să amplasăm sus, pe locul numit Bradul Înalt, o copie a crucii de pe Caraiman și împreună cu parohiile brănene și cu aceste Sohodoale, să facem un drum al crucii pe 14 septembrie’, a spus părintele paroh.

Un fapt interesant este că toate localitățile sunt amplasate pe văi, dealuri sau munți, și în fiecare an secetos valea respectivei localități seacă. ‘Însuși numele Sohodol înseamnă vale seacă’, a completat părintele Pușcariu.

Un alt proiect al parohiei inițiat cu sprijinul Primăriei Sohodol este cel de refacere a căminului cultural, în cadrul căruia se va dezvolta cu susținere din partea Uniunii Europene un centru de consultanță pentru părinți și copii. Acesta va fi în gestiunea parohiei și va întâmpina cazurile de violență în familie, de copii care au părăsit domiciliul și va oferi spațiul necesar tuturor activităților similare întâlnirii satelor cu numele Sohodol. ‘Cu satul Sohodol din județul Alba am reușit să dezvoltăm deja un parteneriat. Domnul Furdui Iancu, care este din Sohodolul din Alba, ne-a promis că ne primește 5-6 copii nevoiași acolo și noi vom primi câțiva copii de acolo, pentru a le arăta împrejurimile’, a mai spus părintele paroh.

Comentarii Facebook


Știri recente