Biserica „Sf. Ioan Iacob de la Neamț” din incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamț își serbează astăzi hramul

Biserica „Sf. Ioan Iacob de la Neamț” din incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamț își serbează hramul astăzi, 5 august. Programul liturgic a început aseară, cu slujba Privegherii, oficiată de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va continua astăzi cu slujba Aghezmei, a Sfântului Maslu și a Acatistului Sf. Ioan Hozevitul. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Pimen, PS Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, și de PS Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

Ridicarea Bisericii „Sf. Ioan Iacob de la Neamț” a început în luna decembrie a anului 1994, când s-a dorit inițial construirea unui paraclis-laborator pentru elevii seminarului. În anul 1997 a fost sfințit altarul sfântului lăcaș. „PF Părinte Patriarh Daniel ne-a recomandat ca această biserică să fie construită în așa fel încât să fie o casă nouă pentru Sfântul Ioan Românul”, a spus pr. Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” Neamț.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…