Biserica ‘Sf. Ierarh Nectarie’ din Iasi isi sarbatoreste ocrotitorul

Biserica ‘Sf. Nectarie Taumaturgul’ din Iasi isi sarbatoreste astazi ocrotitorul, pentru prima data in prezenta moastelor sfantului ocrotitor, moaste care au fost daruite de catre IPS Efrem, mitropolit de Ydra, Spetses si Eghina. Aceasta biserica este una dintre cele mai mari biserici de parohie din tara. In urma cu 11 ani, pe data de 9 septembrie 1995, s-a sfintit locul unde avea sa se construiasca biserica, insa abia in anul 2000 s-au inceput efectiv lucrarile de constructie. Dimensiunile pe care biserica le are astazi sunt impresionante: 51 m inaltime, 55 m lungime si 25 m latime, cu 3 turle mari si alte 7 mici. Pe terenul care imprejmuieste biserica urmeaza a se construi o casa sociala multifunctionala, care va cuprinde o casa de praznuire, o sala de conferinte, o biblioteca, dar si camere de odihna pentru pelerini sau batrani. Cum a fost sarbatorit hramul in acest la biserica ieseana ‘Sf. Nectarie’ ne-a spus parintele paroh Petrica Lehaci: ‘Dupa slujba Sf. Liturghii s-a facut o slujba de multumire pentru binefacerile revarsate asupra noastra, asupra bisericii noastre, asupra donatorilor, ostenitorilor, inchinatorilor, ajutatorilor, miluitorilor, lucratorilor si pelerinilor care au venit si vin sa se inchine aici, cu toata evlavia, ca sa ceara ajutorul Sf. Nectarie. La Sf. Liturghie a fost un sobor de 9 preoti, fiind cel mai mare sobor de cand a luat fiinta aceasta parohie. Credinciosii care au participat la slujba au primit fiecare cate un dar, fie un numar al revistei noastre parohiale care se numeste ‘Credinta ziditoare’, fie un numar din ziarul ‘Lumina’, dar si o iconita cu Sf. Nectarie ca o binecuvantare pentru aceasta zi deosebita din viata parohiei noastre’.

Mentionam faptul ca altarul acestei biserici a fost sfintit in contextul sarbatorilor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva din acest an, slujba de sfintire fiind oficiata de catre IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses si Eghina, PS Calinic, Episcop al Argesului si Muscelului, PS Casian, Episcop al Dunarii de Jos, si PS Timotei, Episcop al Aradului, Ienopolei si Halmagiului.

Comentarii Facebook


Știri recente