Biserica ‘Sf. Ierarh Nectarie’ din Iasi isi sarbatoreste hramul

Sfantul Nectarie, sarbatorit astazi de catre Biserica Ortodoxa este unul din ocrotitorul parohiei ‘Nasterea Maicii Domnului, Sf. Prooroc Ilie si Sf. Nectarie’ din cartierul iesean Alexandru cel Bun. Piatra de temelie a sfantului lacas a fost pusa in anul 1995, iar constructia propriu-zisa a inceput in anul 2000. Anul trecut, pe 15 octombrie, a fost sfintita masa sfantului altar, prilej cu care acest lacas a primit un fragment din moastele Sf. Nectarie. Mai multe amanunte despre acest moment ne-a oferit parintele paroh Petru Lehaci: ‘Biserica este cea mai mare din tara si a doua din lume inchinata Sf. Nectarie. Data de 15 octombrie 2006 reprezinta pastile acestei parohii, deoarece a avut loc sfintirea altarului bisericii noastre. In acea zi, biserica noastra a primit in dar o parte din moastele Sf. Ierarh Nectarie de Eghina. Dupa terminarea sfintirii, lucrarile au continuat si astfel am placat cu marmura tot interiorul bisericii, lucrari care continua si astazi. In exterior s-au zidit treptele bisericii, urmand ca in scurt timp sa placam cu piatra cioplita treptele si scarile bisericii. Avem in lucru stranile, catapeteasma, avem de gand sa procuram in cel mai scurt timp si icoanele de la iconostas, precum si policandrele’.

De asemenea, parintele Petru Lehaci ne-a vorbit si despre principalele proiecte cu caracter social care urmeaza a fi puse in practica la parohia ‘Nasterea Maicii Domnului, Sf. Prooroc Ilie si Sf. Nectarie’ din cartierul iesean Alexandru cel Bun: ‘In curtea bisericii vrem sa inaltam un edificiu social ca si o casa de oaspeti pentru pelerinii care vin din toata tara pentru a aduce multumire lui Dumnezeu. De asemenea, vrem sa facem si o cantina sociala pentru a ajuta pe cei care sunt in necazuri’.

Nu in ultimul rand, parintele Petru Lehaci ne-a vorbit si despre pelerinajul recent efectuat in Italia, cu moastele Sf. Ierarh Nectarie, aflate la biserica din Iasi: ‘Am fost cu sfintele moaste in Italia, fiind o bucurie deosebita pentru toti credinciosii care ne-au chemat acolo cu binecuvantarea PF Parinte Patriarh Daniel, cu binecuvantarea IPS Parinte Mitropolit Iosif si cu a PS Parinte Episcop Vicar Siluan. Am fost in mai multe parohii, la invitatia parintilor slujitori de acolo, incat am avut o surpriza deosebita, pentru ca ore intregi au venit oamenii si s-au inchinat la moastele Sf. Nectarie’.

Cum a fost sarbatorit hramul la aceasta biserica, ce pastreaza un fragment din moastele Sf. Nectarie incepand de anul trecut, ne-a spus parintele paroh Petru Lehaci: ‘Slujba de aseara s-a desfasurat intr-o atmosfera de rugaciune, de traire duhovniceasca intensa, pentru ca biserica a fost arhiplina. Au participat 28 de preoti, iar Sf. Liturghie de astazi a fost oficiata de 9 preoti si un diacon. Au participat foarte multi pelerini din toata tara. La finalul Sf. Liturghii s-a savarsit pomenirea ctitorilor adormiti in Domnul’.

Comentarii Facebook


Știri recente