Credincioșii din orașul Sulina au avut astăzi, 30 august 2011, bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Visarion Episcopul Tulcii, după cum ne informează Alexandru Chituță. La orele dimineații Preasfinția Sa a fost întâmpinat de către autoritățile locale și de către credincioșii pe faleza din orașul Sulina. Apoi în frumoasa biserică, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi Chiriarhul Eparhiei Tulcii a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească cu prilejul hramului. La sfârșit credincioșii au participat la o agapă creștină.
Lucrările la biserica Sf. Alexandru au început în anul 1911 sub supravegherea arhitectului Nicolae C. Mihăescu. După abia un an biserica este ridicată „la roșu” și acoperită cu tablă, însă lăcașul de cult a rămas până în anii 70 nefinisată și improprie folosirii ei în cult.
Biserica are cele mai reprezentative și excelente influențe ale artei brâncovenești târzii. Remarcabile sunt de asemenea sculpturile care împodobesc toată suprafața zidurilor, deasupra arcurilor fridelor și în jurul medalioanelor de pe registrul superior, incitând ochiul prin meșteșugul acestora. Biserica a fost declarată monument istoric. Are formă de cruce, cu trei turle, având acoperișul în formă de bulb. Două turle sunt așezate pe pronaos, iar turla cea mare pe naos. Prin frumoasa împletire a stilurilor arhitecturale românești, prin bogația ornamentației zidurilor exterioare, prin coloane și capitelurile acestora, prin friza frumos sculptată și ornamentația turlelor ni se prezintă arhitectura brânconească; prin forma și nervurile ușilor de la intrare și prin brâul în torsadă ni se prezintă arhitectura ștefaniană, iar prin forma bisericii și a ornamentelor ferestrelor arhitectura muntenească, prin toate acestea, biserica devenind o emblemă a arhitecturii eclesiale românești. Biserica este târnosită la 5 septembrie 1982 de către episcopul Antim Nica al Dunării de Jos.
Astăzi biserica se află într-un amplu proces de restaurare și de consolidare, fondurile fiind obținute din partea statului român.