Biserica Parohiei Mârgia a fost resfințită

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat duminică, 12 iunie, slujba de resfințire a bisericii din parohia Mârghia, comuna Lunca Corbului, protopopiatul Costești, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului. Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe o scenă special amenajată lângă biserică, fiind de față reprezentanți ai instituțiilor locale și din cele centrale ale județului.

Biserica din parohia Mârghia este închinată Sfântului Ierarh Nicolae și Sfintei Cuvioase Parascheva, fiind construită în anul 1848 prin contribuția a zece familii mai înstărite din satul Mârghia de Jos. Din anul 1999 a fost instalat în această parohie preotul Alexandru Ionuț Florin. Acesta a coordonat din anul 2000 și până în prezent toate lucrările de restaurare realizate la Sfânta Biserică.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a primit din partea primăriei comunei Lunca Corbului distincția de cetățean de onoare, iar preotul Alexandru Ionuț Ștefan, pentru activitatea deosebită desfășurată în această parohie pe plan administrativ-pastoral, a primit din partea chiriarhului locului distincția de iconom stavrofor.

Comentarii Facebook


Știri recente

25 de citate pro-viață de la Patriarhul Daniel

În preajma Bunei Vestiri, când sărbătorim Întruparea Mântuitorului în pântecele Fecioarei Maria și participăm la marșurile pentru viață organizate în numeroase localități din România și Republica Moldova, Basilica.ro prezintă 25 de citate pro-viață de la…