Biserica Parohiei „Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru”, din localitatea Pietrărie, județul Iași, și-a sărbătorit astăzi hramul

Sărbătoarea de astăzi, 16 ianuarie 2009, Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru, este hramul bisericii Parohiei Pietrărie, județul Iași. Biserica a primit acest hram, unic în Biserica Ortodoxă Română, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada în care era Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Alegerea Sfântului Apostol Petru, ca ocrotitor al acestei comunități, s-a făcut ținându-se cont de numele localității ieșene. Întrucât hramul parohiei vecine, din satul Păun, și al Mânăstirii Cetățuia, din apropiere, este cel al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Preafericirea Sa a decis ca Parohia Pietrărie să-și serbeze ocrotitorul astăzi, când Biserica Ortodoxă pomenește Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru.

Sursa: Radio TRINITAS

Comentarii Facebook


Știri recente