Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților a resfințit sâmbătă, 23 octombrie, biserica Parohiei Gropșani din Protoieria Slatina II.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică care face referire la vindecarea copilului demonizat, insistând asupra felului în care postul și rugăciunea trebuiesc înfăptuite. Referindu-se la felul rugăciunii aceasta trebuie să fie rostită permanent înlăuntrul nostru, cu deplină smerenie, iar postul trebuie să fie desăvârșit, pentru că el este atât o înfrânarea de la mâncăruri, cât și de la gândurile deșarte și faptele cele rele.
La final, Preasfințitul Părinte Sebastian a acordat Distincția de Vrednicie Pr. Ilie Popescu și soților Mantea Paul și Maria.