Biserica Parohiei Dămuc din Protopopiatul Piatra Neamț a fost resfințită

Peste 1.000 de credincioși au participat sâmbătă, 28 august, la resfințirea Bisericii „Înălțarea Domnului” din parohia Dămuc, Protopopiatul Piatra Neamț, informează Radio TRINITAS. Târnosirea sfântului lăcaș a fost urmată de Sfânta Liturghie, săvârșită pe un podium special amenajat. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Dimitrios, Mitropolit de Irinopoulis, a rostit un cuvânt în care a vorbit despre Biserica din Tanzania, pe care o păstorește.

Localnicii din parohia Dămuc au îmbrăcat straie de sărbătoare în urmă cu două zile, când a fost resfințită biserica parohială închinată Înălțării Domnului. Soborul de ierarhi, format din Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Dimitrios, Mitropolit de Irinopoulis (Tanzania), și Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar patriarhal, a fost întâmpinat la intrarea în satul Dămuc de călăreți îmbrăcați în costum național. Cei trei ierarhi s-au îndreptat apoi, în glasul clopotelor, către biserica parohială, aflată pe o colină. Aici, doi buciumași au intonat cântări specifice zonei. Programul liturgic a început cu slujba de sfințire a Bisericii ‘Înălțarea Domnului’, mai întâi la exterior și apoi în interior. După ce ierarhii și preoții au ieșit din lăcașul de închinăciune, credincioșii au trecut prin sfântul altar și s-au închinat la sfânta masă, sărutând Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce. ‘Să ne rugăm pentru cei păcătoși, să nu-i judecăm’

După citirea Sfintei Evanghelii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a ținut un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre chemarea pe care o are fiecare credincios de a fi iconom al Tainelor lui Dumnezeu. „Sf. Ap. Pavel ne spune că prima calitate a unui iconom este aceea de a fi credincios. Noi, ca slujitori ai lui Hristos, ca iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu, suntem chemați în primul rând să avem credință dreaptă, credința dreptslăvitoare, credința ortodoxă în Sfânta Treime. A doua chemare a noastră, ca slujitori ai lui Hristos, după credința în El, este să fim îmbrăcați cu haina smereniei. Prin smerenie, omul poate să se înveșmânteze în calitatea sa de iconom al lui Dumnezeu și de slujitor al lui Hristos. În al treilea rând, pentru a fi slujitori ai lui Hristos nu trebuie să judecăm pe aproapele. Ca să fii creștin adevărat, trebuie să nu te socoți pe tine mai sus decât celălalt. Nu se cuvine să judecăm pe cei care în fața noastră apar ca fiind păcătoși. În această zi, mesajul izvorât din textele Sfintei Scripturi este acesta: ‘Să fiți slujitori ai lui Hristos! Să fiți iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu!’. Aceasta o veți împlini, pentru că aveți și stăruiți în credința cea dreaptă. Să ne rugăm pentru cei păcătoși, să nu-i judecăm, pentru că judecata aparține lui Dumnezeu’, a explicat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Jertfa credincioșilor pentru biserică

La finalul slujbei, Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul a amintit că, la instalarea ca paroh, pr. Mihai Ionichie ‘s-a angajat că va face lucruri remarcabile’ în parohia Dămuc. Preasfinția Sa a subliniat faptul că, în Evangheliile care s-au citit atunci când a fost înconjurat sfântul lăcaș pentru a se sfinți, ‘am aflat câte ceva din ceea ce ne învață Sfinții Apostoli și Evangheliști despre Biserică’. ‘Noi mărturisim că Biserica este apostolică, pentru că se fundamentează pe predica și pe credința apostolilor. Biserica din Dămuc este înălțată pe o colină, iar atunci când urcăm spre ea, cu trupul să urce și sufletul către Dumnezeu. Prin slujba de resfințire de astăzi, această biserică a redevenit casa lui Dumnezeu și poartă a cerului’, a spus PS Varlaam Ploieșteanul. Părintele Dumitru Ailincăi a remarcat că enoriașii din parohia Dămuc au adus ca ofrandă osteneala reconsolidării și înfrumusețării Bisericii ‘Înălțarea Domnului’. A urmat cuvântul părintelui paroh Mihai Ionichie, care a mărturisit, la rândul său, că, în cei opt ani de când păstorește enoriașii din Dămuc, a simțit binecuvântarea lui Dumnezeu. ‘Credincioșii parohiei noastre și din alte părți au înțeles că este important să înfrumusețeze casa lui Dumnezeu și au înțeles să fie cu adevărat creștini ortodocși. Când am fost în nevoie, Dumnezeu m-a binecuvântat’, a afirmat pr. paroh Mihai Ionichie, care a mulțumit ierarhilor, preoților și credincioșilor prezenți la sărbătoarea parohiei Dămuc. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan i-a acordat părintelui paroh Mihai Ionichie rangul de iconom stavrofor.

Înaltpreasfințitul Dimitrios, despre misiunea Bisericii din Africa

În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Dimitrios, Mitropolit de Irinopoulis, a rostit un cuvânt pentru credincioșii prezenți, în care a vorbit despre misiunea Bisericii Ortodoxe în Africa. „Dăm slavă lui Dumnezeu pentru că astăzi am avut șansa să ne rugăm toți, împreună, creștini ortodocși din diferite locuri ale lumii. Înaltpreasfințitul Teofan m-a invitat să fiu cu frățiile voastre astăzi, aici, și să văd fețele dumneavoastră, și cât de mult vă iubiți Biserica, și cât de buni credincioși sunteți. Sunt venit din Africa, din țara Tanzaniei, și vă transmit binecuvântarea Sfântului Marcu și salutările Patriarhului Alexandriei și ale întregii Africi. În urmă cu câteva luni, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a fost cu mine în Africa. S-a plimbat prin junglă printre animalele sălbatice, a învățat poporul credința ortodoxă, a botezat sute de africani, a oficiat Taina Cununiei pentru 60 de cupluri într-o singură zi și a ajutat copiii din comunitățile din Africa.

„Să vă rugați pentru sporul duhovnicesc al misiunii din Africa”

În Europa, în Grecia sau în România, vorbim despre criza economică, dar în Africa copiii mor în fiecare zi. În Africa, în jur de 3.000 de copii mor în fiecare zi din cauza lipsei de hrană și a bolilor. Biserica Ortodoxă este prezentă acolo pentru a-i ajuta pe acești copii prin intermediul caselor de copii, grădinițelor, școlilor, spitalelor. Iubiți credincioși, sunteți binecuvântați pentru că sunteți ortodocși și trăiți într-o țară ortodoxă. Sunteți binecuvântați pentru că sunteți români și v-ați născut într-o țară minunată, România. Sunteți binecuvântați pentru că trăiți în Moldova și sunteți sub omoforul arhiereului vostru, care vă iubește. Înaltpreasfințitul Teofan întotdeauna vorbește despre credincioșii, mănăstirile și parohiile pe care le păstorește. În cele trei zile de când sunt în Moldova, am avut șansa de a vedea multe lucruri… mii de credincioși peste tot. Să vă rugați pentru sporul duhovnicesc al misiunii din Africa. Până acum am făcut multe lucruri, dar, în continuare, milioane de oameni din Africa nu au auzit de adevăratul Dumnezeu, fiind păgâni animiști. Milioane dintre ei nu au găsit adevărata Biserică’, a amintit Înaltpreasfințitul Părinte Dimitrios, care a continuat să-i îndemne pe credincioși la rugăciune, pentru că ‘acum este timpul Ortodoxiei’.

„Când ne rugăm, îngerul păzitor numără minutele și orele”

Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, în fiecare zi, sute de africani devin ortodocși. ‘Numai de la începutul acestui an, până acum, am botezat 11.000 de persoane. Acest lucru este o binecuvântare deosebită a lui Dumnezeu. Suntem foarte puțini. Într-o țară de patru ori mai mare decât România, sunt eu, părintele Fotios și părintele Mihail, care sunt astăzi (n.r. – sâmbătă) aici, trei misionari ortodocși. În fiecare zi și în fiecare noapte, când îngenunchiați în fața icoanei Sfintei Cuvioase Parascheva, care este protectoarea Tanzaniei, să vă rugați să mijlocească la Dumnezeu pentru ca poporul din Tanzania să primească mai mult ajutor. Acum este timpul Ortodoxiei. Acum este timpul să-L slăvim pe Dumnezeu. Alte biserici sunt tot mai puține. Ortodoxia, în fiecare zi, devine mai puternică. Aceasta pentru că avem frați care se roagă pentru noi, care ne iubesc și care vin la noi. Dumnezeu să binecuvânteze Moldova și Bucovina, România, pe dumneavoastră și familiile din care faceți parte. În fiecare duminică să fiți precum astăzi, în grădina bisericii. Sf. Antonie, care a fost din Egipt, a spus că, atunci când mergem la biserică, îngerul păzitor numără fiecare pas al nostru. Când stăm și ne rugăm în biserică, îngerul numără minute-le și orele pe care le petrecem în biserică, pentru a ne ruga”, a mai spus Mitropolitul de Irinopoulis.

Comentarii Facebook


Știri recente