Biserica Parohiei Canlia din localitatea Lipnița – Constanța, a fost resfințită

Pentru credincioșii Parohiei Canlia din localitatea constănțeană Lipnița, astăzi, 24 iulie, a fost zi de sărbătoare. Ei au participat în număr foarte mare la resfințirea bisericii lor, slujbă oficiată, împreună cu Sfânta Liturghie, de Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, Laura Caloean, de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Tomisului: „Locașul de cult cu hramurile Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântul Nectarie Taumaturgul de la Eghina a fost ridicat acum mai bine de un secol de către comunitatea bulgară din sat. În această dimineață, a fost resfințit de către Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi. Cei aproximativ 600 de credincioși prezenți au avut ocazia să se închine și să sărute Sfânta Evanghelie în Sfântul Altar. Pentru activitatea depusă părintele paroh, Ionel Ghiță a primit rangul de iconom stavrofor. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie le-a mulțumit credincioșilor pentru contribuția la înfrumusețarea bisericii și le-a vorbit despre importanța participării la sfintele slujbe, despre Sfântul Nectarie, precum și despre minunea vindecării slăbănogului din Capernaum, săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos”.

Comentarii Facebook


Știri recente