Biserica Ortodoxa serbeaza astazi Ajunul Bobotezei.

Cu o zi inainte de marea sarbatoare a Botezului Domnului, adica in ziua de 5 ianuarie a fiecarui an, Biserica Ortodoxa serbeaza Ajunul Bobotezei.

In ajunul marii sarbatori a Botezului Domnului se oficiaza in Biserica Ortodoxa Slujba Agheazmei Mari, cu care preotii merg pe la casele credinciosilor si le sfintesc. Dupa cum spune si numele, in aceasta zi se ajuneaza, adica nu se mananca nimic, pana spre seara cand se poate manca ceva (paine, apa, fructe, mancare fara ulei), dar foarte putin. Prin postul din Ajunul Bobotezei crestinii se pregatesc sa primeasca in sufletele lor marea sarbatoare a Bobotezei.

In cuvantul de invatatura tinut la sarbatoarea Botezului Domnului de anul trecut, Inalt Prea Sfintitul Daniel – Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a subliniat faptul ca vizita preotilor in casele oamenilor cu aghiasma mare semnifica binecuvantarea Sfintei Treimi si o amintire a botezului nostru: ‘Apa de la botezul fiecaruia este binecuvantarea Sfintei Treimi. Pentru a ni se reaminti aceasta mare binecuvantare se merge cu aghiazma mare in casele oamenilor si se stropesc locuintele crestinilor ca sa ni se reaminteasca binecuvantarea botezului fiecaruia, ca sa ne intarim credinta, ca sa ne ajute Dumnezeu ca sa traim crestineste in lume, pentru ca fiecare familie sa devina o biserica, pentru ca fiecare credincios sa devina un chip al lui Hristos luminat de Duhul Sfant.’

Inalt Prea Sfintitul Parinte Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei a mai adaugat, de asemenea, ca apa sfintita de la Botezul Domnului se pastreaza tot anul in casa, ea avand foarte multe daruri: ‘Este o mare binecuvantare atunci cand primim preotul ca apa mare sfintita, cu aghiazma mare in casele noastre, pentru ca ea ne aduce binecuvantare, pentru ca ea ne fereste de necazuri, de boli, de multe incercari. Apa Sfantului Botez inseamna prezenta Duhului Sfant in viata noastra, in casele noastre si in activitatile noastre. Apa de la Botezul Domnului se pastreaza, pe durata intregului an, in casele noastre ca o binecuvantare, avand foarte multe daruri de la Dumnezeu.’

Comentarii Facebook


Știri recente

În imagini: Hirotonie la Mănăstirea Radu Vodă

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din București, sâmbătă, 23 ianuarie 2021. În cadrul slujbei, diaconul Adrian Stolnicu a fost hirotonit preot pe seama…