Biserica Ortodoxă se află în Duminica Ortodoxiei

Icoana are un rol foarte important atât în practica și viața liturgică de zi cu zi a Bisericii, cât și în stabilirea doctrinală a învățăturilor de credință. Cinstirea icoanelor nu este păcat, nu este idolatrie, ci este mijlocul prin care ne manifestăm adorația noastră la adresa lui Dumnezeu, Care din iubire pentru oameni a devenit El Însuși om. Venerarea icoanei nu se referă la materia din care este făcută, ci la chipul celui care este pictat pe ea. Atunci când stăm în fața unei icoane, simțim prezența celui reprezentat pe ea. Cinstirea icoanelor nu este una exagerată, ci, atunci când intrăm într-o biserică sau casă unde sunt icoane, dăm, și noi înșine, crezare cuvântului Sfântului Ioan Damaschin, care a spus: „Prin icoanele vizibile suntem conduși la contemplarea a ceea ce este divin și spiritual”.

Pe data de 11 martie 843, cultul icoanelor a fost restabilit în sânul Bisericii. Biserica a hotărât ca prima duminică a Postului Mare să fie ziua în care se face comemorarea acestei date. Ea a primit numele de Duminica Ortodoxiei deoarece reprezintă sfârșitul crizei iconoclaste, dar și sfârșitul tuturor ereziilor de până atunci.

Definiția dogmatică a Sinodului al VII-lea Ecumenic

În Biserica Ortodoxă sunt recunoscute șapte sinoade ecumenice, iar cel de-al șaptelea este chiar cel care a fixat venerarea icoanelor. El reprezintă un fel de împlinire a istoriei dogmelor, pentru că este ultimul sinod ecumenic și are această valoare de regulă absolută în ceea ce privește credința.

La 3 octombrie 787, în ședința a VII-a a Sinodului al VII-lea Ecumenic de la Niceea, s-a citit definiția dogmatică: Noi păstrăm toate predaniile, scrise sau orale, printre care și cea referitoare la sfintele icoane care stă în armonie cu vestirea Evangheliei, căci Logosul divin S-a întrupat în realitate și nu în aparență. Urmând calea împărătească, învățăturile inspirate de Dumnezeu ale Sfinților Părinților noștri și predaniile Bisericii universale, în care sălășluiește Sfântul Duh, mărturisim cu toată convingerea și claritatea că, precum semnul sfintei și de viață făcătoarei Cruci, tot așa și sfintele icoane demne de cinstire să fie pictate sau lucrate în mozaic sau din alt material și să fie așezate în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe sfintele vase, veșminte, ca fresce sau icoane portabile, în case sau la răspântii, fie că este icoana dumnezeiescului nostru Stăpân și Mântuitor Iisus Hristos, fie că sunt icoanele neprihănitei Stăpânei noastre, ale Sfintei Maicii Sale, ale sfinților îngeri, ale tuturor sfinților și drepților (…) căci, cu cât sunt mai des contemplate ca reprezentări biblice, cu atât mai mult este îndreptat credinciosul să-și amintească de prototip, să-i urmeze exemplul, să-i acorde cucernică venerare prin manifestări pioase, fără a fi aceasta înțeleasă ca adorare, care se cuvine numai lui Dumnezeu, căci acea venerare adusă semnului sfintei și de viață făcătoarei Sfintei Evanghelii și altor sfinte obiecte, adică prin tămâiere, aprindere de lumânări și candele, cum ne învață vechea predanie, căci cinstea adusă icoanei se ridică la cel reprezentat în ea. Cine cinstește icoana cinstește persoana zugrăvită pe ea.

La 4 martie 843, sinodul convocat la Constantinopol de patriarhul Metodie în timpul împărătesei Teodora condamna cele două sinoade iconoclaste de la Hieria (754) și Constantinopol (815), confirma hotărârile celor șapte Sinoade Ecumenice și aproba cultul icoanelor în Biserică. La 11 martie, în prima duminică a Postului Mare din anul 843, Metodie a fost întronizat patriarh al Constantinopolului, în prezența împărătesei Teodora și a fiului ei minor, Mihail al III-lea, iar deciziile sinodului din 4 martie au fost proclamate în mod solemn. Este momentul când se instituie Duminica Ortodoxiei, ziua restabilirii cultului icoanelor.

Comentarii Facebook


Știri recente