Biserica Ortodoxa sarbatoreste Sf. Sfintit Mucenic Haralambie

Acest sfant a trait in secolul al II-lea, fiind preot si episcop de Magnezia, o localitate din Asia Mica. Parintele Marian Ciulei, protopop de Turnu Magurele, ne-a oferit mai multe detalii despre viata Sfantului Haralambie: ‘Sf. Mare Mucenic Haralambie a murit in anul 202 si este cunoscut faptul ca a fost episcop al Magneziei, o cetate crestina cu episcopi stravechi. Aici s-a inregistrat in mod deosebit vocatia martirica, in sensul ca Sf. Haralambie si-a sfarsit viata la 105 ani, iar aceasta ne permite sa facem precizarea ca el a fost incunostiintat in privinta sfarsitului martiric al Sf. Ignatie Teoforul si al Sf. Policarp al Smirnei. Sfantul Haralambie a trait in duh de slujire neconditionata a Mantuitorului Hristos, iar aceasta l-a facut, la o varsta destul de inaintata, sa marturiseasca cu stralucire si fara frica pe Hristos in fata dregatorului cetatii, Luchian’.

De asemenea, pr. protopop Marian Ciulei ne-a vorbit si despre exemplul pe care l-a oferit inca de la inceput Sfantul Sfintit Mucenic Haralambie, sarbatorit astazi de catre Biserica Ortodoxa: ‘Exemplul Sf. Haralambie a fost urmat de altii, iar in Sinaxarul sfantului se vorbeste ca insasi fiica imparatului Severus, Galina, in timpul caruia sfantul a fost martirizat, a devenit crestina’.

Comentarii Facebook


Știri recente