Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe Sfantul Mare Mucenic Mercurie

Sfantul Mare Mucenic Mercurie a trait pe vremea imparatilor Deciu si Valerian in anii 255. Deoarece nu a vrut sa aduca cinstire zeilor, Sfantul Mercurie a fost supus unor chinuri grele de catre imparat, fiind apoi ucis. Mai multe detalii despre viata Sfantului Mare Mucenic Mercurie am aflat de la Parintele Victor Barbu – Eclesiarh al Catedralei Episcopale din Ramnicu Valcea: ‘Sfantul Mare Mucenic Mercurie a trait pe vremea imparatilor Deciu si Valerian, in secolul al III-lea. El facea parte din ceata iudeilor. Odata, ingerul Domnului i s-a aratat, inger care i-a insuflat in inima atata indrazneala si vitejie, incat sfantul mucenic a izbutit o mare fapta de biruinta impotriva barbarilor. Pentru aceasta, a fost ridicat de imparatul Deciu la vrednicia de general si l-a facut sfetnic apropiat al sau. Intorcandu-se imparatul de la razboi, in urma unei biruinte, a dorit sa aduca cinstire zeilor, iar Sfantul Mercurie a refuzat. De aceea, la indemnul imparatului, soldatii l-au supus pe Sfantul Mercurie unor chinuri ingrozitoare. Sfantul a fost legat de patru stalpi si i s-a crestat trupul cu obiecte ascutite, a fost intins deasupra unui gratar sub care s-a facut focul. Pentru ca nu a murit, in final i s-a taiat capul.’

Sf. Mare Mucenic Mercurie este cinstit astazi, in mod deosebit, la Catedrala Episcopala din Ramnicu Valcea, catedrala unde se pastreaza capul sfantului: ‘La Catedrala Episcopala din Ramnicu Valcea exista o racla speciala facuta din lemn de tei si cires unde se afla capul Sfantului Mare Mucenic Mercurie, moastele Sfantului Teodor Stratilat, general in armata romana, si moastele Sfantului Carp Episcopul. Credinciosii care trec prin Ramnicu Valcea pot trece pe la Catedrala Episcopala si sa se inchine la moastele sfintilor si sa ceara cele de folos sufletului. In Catedrala Episcopala, Prea Sfintitul Episcop Gherasim al Ramnicului va savarsi astazi Sfanta Liturghie intru cinstea si pomenirea Sfantului Mare Mucenic Mercurie.’

Comentarii Facebook


Știri recente