Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfântul Arhidiacon Ștefan

În a treia zi de Crăciun, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. Cel dintâi martir al Bisericii lui Hristos este un model de jertfă creștină pentru toți creștinii. Cu ocazia sărbătorii Sfântului Arhidiacon Ștefan, peste 400.000 de români își serbează ocrotitorul.

În cele ce urmează vă prezentăm un articol dedicat Sfântului Arhid. Ștefan, publicat în Ziarul Lumina, din data de 28 decembrie 2009, intitulat Primul mucenic încununat de Dumnezeu

Bărbat ales, cu nume bun, plin de Duh Sfânt și de înțelepciune, așa cum este numit în capitolul al șaselea din Faptele Sfinților Apostoli, Ștefan este primul dintre cei șapte diaconi ai Bisericii creștine, ales de sfatul celor doisprezece. Foarte scurtă vreme de la hirotonirea sa întru diacon, roadele slujirii lui erau adăpate de puterea deosebită a lui Dumnezeu prin care săvârșea nenumărate minuni pentru sporirea numărului celor care vor veni la dreapta credință. Întreaga misiune a Sfântului Ștefan a fost caracterizată de o coordonată principală: demonstrarea faptului că Mântuitorul Iisus Hristos este Mesia Cel prezis de prooroci, adică împlinirea promisiunilor divine vechi-testamentare.

Reacțiile compatrioților

Atitudinea prin care Sfântul Ștefan își va duce la îndeplinire scopul său, și anume proclamarea publică și solemnă a divinității Mântuitorului, atrage revolta învățaților vremii, numiți în Scriptură liberți, cireneni, alexandrini, și a altora, care, la fel ca în cazul Mântuitorului, pentru a-l aduce în fața completului de judecată reprezentat de Sinedriu (Tribunalul evreiesc), pun ca primă culpă acuzația că Ștefan denigrează prin cuvinte de hulă legea lui Moise. Martorii mincinoși, antrenați din umbră de cei a-mintiți, fac însă ca Ștefan să expună în fața Sinedriului toate argumentele credinței sale. Înainte de a se apăra, toți acuzatorii săi au parte de un lucru neobișnuit: fața arhidiaconului strălucea asemenea unui înger, vestind fără cuvinte lumina adevăratei credințe purtate în sufletul său.

Predica Sfântului Ștefan, sinteza mesianică a Vechiului Testament

Având posibilitatea de a-și apăra dreapta credință, Sfântul Ștefan își începe cuvântarea printr-un aspru rechizitoriu asupra celor de față, străbătut de firul roșu al Întrupării Domnului, făgăduită încă de la greșeala primilor oameni și amintită sistematic în istoria poporului evreiesc prin patriarhii Vechiului Testament, Avraam, Isaac, Iacov și ceilalți. Această cuvântare consistentă redată în Fapte, capitolul al șaptelea, versetele 2-53, reprezintă sinteza mesianică a Vechiului Testament, deoarece corelează principalele făgăduințe ale venirii Mântuitorului pe pământ: credința lui Avraam în formarea unui popor ales, ascultarea exemplară demonstrată de Isaac, binecuvântarea primită de Iacov, precum și proorocia lui Moise despre proorocul asemenea lui ce va fi ridicat de Dumnezeu din mijlocul lui.

Apogeul cuvântării

Ajungând la Moise, și nu întâmplător, deoarece era acuzat că ar fi încălcat legea acestuia, arhidiaconul Ștefan, ca oarecând marele profet Ilie Tesviteanul, aprins de râvnă dumnezeiască și înflăcărat de căldura Duhului Sfânt, demaschează ipocrizia și răutatea celor de față cât și a înaintașilor lor, prin aceea că nu au fost în stare să recunoască indiciile oferite de profeții ce pregăteau calea venirii Domnului: „Voi cei tari la cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururi vă împotriviți Duhului Sfânt, precum și părinții voștri, așa și voi! Pe cine din prooroci n-au izgonit părinții voștri? Și au omorât pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia Cel așteptat”.

Mucenicia arhidiaconului, mărturie a credinței adevărate

Fierbând de mânie, cei din Sinedriu erau jigniți profund în orgoliul și practicile strict formale practicate, caracteristice. Nefiind parcă de ajuns cuvintele ce le-au răscolit sufletele, Ștefan cuprins de puterea Duhului Sfânt, prin curajul mărturisirii sale, are parte de o teofanie, drept care, proclamă solemn vederea slavei lui Dumnezeu: „Iată văd cerurile deschise și pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. Mesajul propovăduirii divinității Domnului Hristos prinde contur, însă rostirea acestor cuvinte va constitui condamnarea la moarte prin lapidare, moment așteptat îndelung de cei de față. Scos afară din Sinedriu, târât și bătut până în valea lui Iosafat, aflată între muntele Eleon și Ierusalim, avalanșa de pietre provocată de mulțimea potrivnicilor prezenți, printre care și Saul, cel ce va deveni prin pronie cerească marele Apostol Pavel, nu îl împiedică însă pe Ștefan, aflat în fața morții, să rostească aceleași cuvinte ale Mântuitorului: „Doamne, primește duhul meu” și „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac”, cuvinte ce subliniază emblematic deplina nădejde în Mântuitorul Iisus Hristos, Cel pentru care și-a jertfit viața.

Acest sfârșit pământesc al Sfântului Ștefan va rămâne un etalon în istoria creștinismului, arătând veridicitatea credinței în Hristos. Gestul sacrificării propriei vieți pentru credința în Dumnezeul Cel adevărat, Întrupat, Răstignit, Îngropat și Înviat va aduce în Biserică un adevărat curent mucenicesc ce reliefează realitatea existenței lui Dumnezeu în general și a dumnezeirii lui Iisus Hristos, în special.

Sărbătorirea Sfântului Ștefan

Cinstirea Sfântului Ștefan a început de la scurtă vreme de la moartea sa. Moaștele sale au fost duse spre îngropare într-un sat de lângă Ierusalim ce se numea Cafargamala de către renumitul învățător al legii evreiești, Gamaliel, cel ce împreună cu fiul său Avelvie, întăriți de curajul arhidiaconului Ștefan, va primi credința creștină. În secolul al V-lea, soția împăratului Teodosie cel Mic, Evdochia, venind în pelerinaj la Locurile Sfinte, în Ierusalim, hotărăște zidirea unei biserici, chiar acolo unde, la o vârstă de puțin peste 30 de ani, în urmă cu aproape patru secole, Ștefan devenise primul martir al creștinismului.

În fiecare an, în ziua de 27 decembrie, la scurtă vreme de la marele praznic al Nașterii Domnului, creștinii își amintesc de arhidiaconul Ștefan, al cărui nume înseamnă „încununat de Dumnezeu”. Nu întâmplător, pomenirea lui se leagă de sărbătoarea Crăciunului. Venirea lui Dumnezeu pe pământ cinstită la 25 decembrie, văzută ca un prilej de bucurie nespusă pentru toți din lume, cere uneori asumarea condiției de creștin prin mărturisirea credinței creștine până la suprema jertfă. Având temei slujirea concretă, vie și nestăvilită a lui Dumnezeu, Ștefan a rămas în cinstirea Bisericii ocrotitorul diaconilor și exemplul ferm de urmat al tuturor mărturisitorilor mucenici.

Comentarii Facebook


Știri recente