Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe Sf. Mucenic Iulian din Tars

Biserica Ortodoxa il sarbatoreste astazi pe Sf. Mucenic Iulian din Tars, care a trait in secolul al IV-lea. Sfantul Iulian s-a nascut in cetatea Anazaria, din Cilicia. Tatal sau a fost pagan, insa era un dregator, un om cu o anumita functie inalta in societate, iar mama sa era crestina. Dupa trecerea le cele vesnice a tatalui sau, mama sa i-a inspirat credinta crestina si l-a educat in credinta in Hristos. Pe cand avea 18 ani a inceput prigoana impotriva crestinilor, fiind obligati sa se inchine idolilor, iar cei care refuzau erau chinuiti pana la moarte. A fost dus din cetate in cetate si batut ca sa sperie cu acest tratament si pe alti crestini care marturiseau pe Hristos. In cetatea Egeea a fost intemnitat, iar dupa ce a suferit foarte multe chinuri, el a fost ucis, fiind aruncat in mare, intr-un sac cu nisip. A trecut la Domnul in anul 303, in timpul persecutiei imparatului Diocletian, si, imediat dupa trecerea sa la Domnul, Biserica a inceput sa venereze memoria lui si sa-l cinsteasca. Se numeste din Tars, pentru ca dupa trecerea la cele vesnice a tatalui sau, mama sa s-a mutat in cetatea Tarsul Ciliciei, aceeasi cetate in care s-a nascut Sf. Apostol Pavel.

Comentarii Facebook


Știri recente