Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe Sf. Grigorie Palama

In istoria Bisericii Ortodoxe, Sfantul Grigorie Palama a ramas ca un aparator al invataturii isihaste si ca unul din cei mai de seama teologi ai perioadei post-patristice bizantine. Despre invataturile si despre viata Sf. Grigorie Palama ne-a vorbit prof. acad. dr. Emilian Popescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxa ‘Dumitru Staniloae’ din Iasi: ‘Sf. Grigorie Palama a trait mult mai tarziu. S-a nascut la sfarsitul secolului al XIII-lea si a murit la 1359, fiind educat la Constatinopol, intr-o familie nobila. Se tragea dintr-o familie foarte evlavioasa, iar invatatura pe care ne-a lasat-o Sf. Grigorie Palama priveste starea pe care o dobandeste omul dupa ce parcurge un drum de nevointe spre desavarsirea duhovniceasca, si anume de o disciplina a trezviei mintii care sa lupte in continuare impotriva ispitelor care pot veni. In acelasi timp el a dedicat multe lucrari si a practicat el insusi rugaciunea mintii, adica acea rugaciune care se face pe ultimele trepte de cunoastere si de traire in Dumnezeu, cand mintea coboara in inima omului si impreuna cu fortele acestea ale inimii, cu partea afectiva a omului, totul se indreapta spre Dumnezeu’.

Comentarii Facebook


Știri recente