Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe Sf. Chiril si Metodie

Originari din Tesalonic, Sf. Chiril si Metodie sunt cunoscuti in calendarul ortodox ca apostoli si luminatori ai slavilor. Chiril a alcatuit un alfabet format din 40 de litere, avand la baza alfabetul elen, alfabet numit glagolitic. Cei doi sfinti au pus inceput si unei traduceri a Sf. Scripturi in limba slavilor. Mai multe detalii despre viata Sf. Chiril si Metodie ne-a oferit reprezentantul Bisericii Ortodoxe din Bulgaria, parintele Peter Totev, slujitor la biserica bulgara ‘Sf. Ilie’ din Bucuresti: ‘La inceputul veacului al IX-lea s-au nascut din parinti slavi cei mai minunati doi fii ai neamului slav. Cel mai tanar, Constantin (Chiril, dupa intrarea in monahism), a inceput sa invete la vestite scoli din Constantinopol. Sub indrumarea patriarhului Constantinopolului Fotie, vestitul invatator si scriitor bisericesc, Sf. Chiril a studiat cu osardie si intelepciune deosebita, motiv pentru care inca de pe atunci l-au numit ‘filozoful’. Despre fratele lui, Metodie, el nu avea o astfel de aplecare spre studiu, dar era daruit cu capacitati organizatorice. Imparatul bizantin i-a incredintat conducerea triburilor slave care vietuiau in jurul Tesalonicului, dar dupa cativa ani el a lasat conducerea slavilor si s-a asezat in Manastirea Polihronium din Muntele Olimp, Asia Mica, unde a intrat in monahism si s-a daruit rugaciunii si studiul Sfintelor Scripturi. In linistea manastirii, cei doi frati se rugau si cugetau zi si noapte la cei de un neam cu ei, slavii’.

De asemenea, parintele Peter Totev ne-a spus si prin ce s-au remarcat Sf. Chiril si Metodie: ‘Cei doi frati cunosteau bine limba greaca si o foloseau in slujba, dar ei doreau sa lumineze poporul lor prin cuvant in limba si scrierea lor. Luminati de Duhul Sfant, au inceput in anul 855 sa alcatuiasca noul alfabet slavon. Au tradus Sf. Scriptura, cartile de slujba si multe alte scrieri bisericesti in limba slavona. Aceasta este prima realizare gigantica a sfintilor frati din Tesalonic. Ei nu se multumesc sa creeze o scriere slava, ci ei insusi devin propovaduitorii ei, mergand si la triburile slavilor din Panonia spre a raspandi samanta luminarii prin Evanghelie si sa sadeasca virtutile crestine in sanurile acestora’.

Despre modul cum sunt sarbatoriti apostolii slavilor, Sf. Chiril si Metodie, in spatiul ortodox slav ne-a vorbit tot reprezentantul Bisericii Ortodoxe din Bulgaria, parintele Peter Totev: ‘Aceasta scurta informatie despre viata si activitatea Sf. Chiril si Metodie vadesc rolul lor urias in formarea constiintei noastre nationale, deoarece ei creeaza pentru slavi. Ei pun inceput letopisetului cultural slav si, de aceea, intregul popor ii lauda si ii cinstesc’.

Comentarii Facebook


Știri recente